Skip to content
Tinerii din regiuni sunt invitați să participe în cadrul evenimentelor IT Career Expo

Chișinău, 18 martie 2024. În luna aprilie, tinerii din diverse regiuni ale țării sunt invitați să se alăture unei călătorii fascinante în lumea tehnologiei prin intermediul evenimentelor IT Career Expo, desfășurate în municipiile Bălți, Cahul și Comrat.

Evenimentele sunt dedicate tuturor tinerilor care își fac studiile în cadrul instituțiilor de învățământ general, superior sau profesional tehnic și sunt interesați de oportunitatea unei cariere sau perspective de creștere în domeniul Tehnologiei Informației (IT). O atenție deosebită va fi acordată încurajării implicării tinerilor din grupurile defavorizate identificate în regiuni.

Sub umbrela IT Career Expo, tinerii vor fi îndrumați și inspirați să cunoască și să valorifice oportunitățile de carieră, dezvoltare continuă și afirmare în domeniul IT. Fie că sunt elevi dornici să îmbrățișeze o carieră în domeniul tehnologiei, studenți în căutarea unui stagiu, absolvenți în căutarea primei oportunități de angajare sau profesioniști interesați de noi provocări, IT Career Expo le oferă tuturor un mediu favorabil pentru interacțiunea cu lideri de opinie din industrie, precum și cu potențiali angajatori și mentori.

Evenimentele IT Career Expo sunt organizate de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) în parteneriat cu Inotek și Rețeaua Centrelor Tekwill și se vor desfășura conform următoarei agende:

  • Cahul 3 aprilie
  • Comrat 10 aprilie
  • Bălți 17 aprilie

IT Career Expo va ghida participanții și îi va ajuta să își clarifice obiectivele de carieră, să exploreze opțiunile disponibile în domeniul tehnologiei informației și să își dezvolte abilitățile necesare pentru a-și atinge aspirațiile. Evenimentele le vor oferi tinerilor informații importante despre diversele roluri și specializări din industria IT, despre tendințele și cerințele pieței de muncă, precum și despre resursele și oportunitățile de formare și dezvoltare profesională disponibile.

Prin intermediul sesiunilor de prezentare, atelierelor practice și a interacțiunii cu profesioniști din domeniu, participanții vor obține o mai bună înțelegere a diferitelor direcții de specializare în IT, precum dezvoltare software, securitate cibernetică, analiză de date, inteligență artificială etc. De asemenea, evenimentul va facilita dialogul și conexiunile între participanți și profesioniști din industrie, oferindu-le oportunitatea de a stabili contacte și de a afla mai multe detalii despre experiențele în domeniul IT.

În cadrul IT Career Expo, tinerii vor avea posibilitatea să cunoască și programele de studii în tehnologia informației, furnizate de instituțiile de învățământ superior și cele cu formare duală, să afle detalii despre procesul de admitere, oferta și oportunitățile educaționale disponibile.

Evenimentul se va desfășura pe două direcții:

  • Sesiuni de orientare în carieră/ateliere practice pe tematici de actualitate maximă, moderate de profesioniști cu experiență extensivă în companiile IT. Sesiunile vor furniza cunoștințe valoroase despre diverse direcții de carieră, roluri în IT, metodologii, metode și instrumente aplicate în cadrul companiilor de profil, oportunități de dezvoltare continuă, recomandări privind setul de abilități importante pentru a reuși în industria IT, etc.
  • Târg de cariere, în cadrul căruia participanții vor putea interacționa direct cu potențialii angajatori și vor afla care sunt condiţiile de angajare, ofertele de muncă, oportunitățile de stagiere. Studenții sunt îndemnați să profite la maxim de receptivitatea companiilor, să vină cu un număr cât mai mare de întrebări și să afle toate răspunsurile care ar putea să îi ajute să își mărească șansele de a obține joburi pe măsura așteptărilor.

Agenda evenimentelor va fi disponibilă în curând și va putea fi accesată pe pagina Asociației Naționale a Companiilor din domeniul TIC www.ict.md și pe site-ul Tekwill www.tekwill.md. Detalii privind companiile participante, vorbitorii în cadrul sesiunilor și altă informație relevantă vor fi publicate periodic pe paginile în rețeaua Facebook a partenerilor regionali: Tekwill Bălți, Tekwill Comrat și Inotek.

Evenimentele regionale IT Career Expo au loc cu sprijinul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și co-finanțat de Guvernul Elveției. Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Participarea în cadrul evenimentelor este gratuită și deschisă pentru toți tinerii și tinerele interesate de oportunități de creștere și afirmare în domeniul IT. Urmăriți paginile Tekwill Bălți, Tekwill Comrat și Inotek în rețeaua Facebook pentru a afla cele mai recente actualizări privind evenimentele regionale IT Career Expo.

More
STORIES

Shopping cart0
There are no products in the cart!
0