Skip to content
Sectorul TIC din Moldova: cel mai mare exportator de servicii din anul trecut

Sectorul TIC a ajuns la o nouă etapă de maturitate, iar rezultatele din ultimii 5 ani au demonstrat aportul semnificativ pe care l-a avut sectorul pentru dezvoltarea economiei țării. Tehnologiile au câștigat tot mai multă influență în ultimul an, iar în noua realitate, reconfigurată din cauza pandemiei COVID-19, au demonstrat că pot contribui la dezvoltarea unei economii digitale eficiente și pot asigura accesul cetățenilor la serviciile de care au nevoie.

În 2020, un an dificil pentru toată economia, sectorul IT și-a reconfirmat reziliența și importanța strategică, înregistrând o creștere, care a fost posibilă datorită celor aproximativ 30.000 de angajați în 2397 de companii, care au generat servicii și produse cu o valoare de export de 304 milioane $.

Veaceslav Cunev, președinte, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC): „Trăim într-o lume în care domeniul tehnologiilor informaționale este unul crucial și nu există nimic altceva fără IT. De aceea, mi-aș dori ca toți să conștientizeze acest lucru și să-i înțeleagă importanța. Îmi doresc să ne implicăm cu toții și să depunem eforturi pentru ca sectorul IT să fie o locomotivă a creșterii economice, care să dezvolte și celelalte industrii tradiționale ale țării. Succesele înregistrate de industria IT ne motivează pe noi, reprezentanții ATIC, să promovăm dezvoltarea sectorului și a capitalului uman necesar, competitivitatea regională a sectorului IT, să ne implicăm și mai mult pentru a susține digitalizarea la nivel național și că consolidăm ponderea PIB-ului industriei.”

Odată cu creșterea popularității sectorului IT și a integrării soluțiilor tehnice în mai multe sfere, în ultimii 5 ani, s-au majorat și veniturile, volumul exporturilor, a numărului de companii și a locurilor de muncă oferite de acestea.

Evoluția/Dezvoltarea sectorului TIC

în Republica Moldova

Numărul companiilor TIC

Număr de angajați în sectorul TIC

Venituri din prestarea serviciilor TIC (Total mii lei)

Industria IT:

Volumul exporturilor din produse/servicii TIC  (mil. $)

2015

 

1.714

21.317

8.506.197,22

 2.150.425,18

165,01                           

2020

 

2.397

30.525

15.379.792,00

7.375.921,50

304,11             

Sursa: Datele Asociației Naționale a Companiilor  din Domeniul TIC (ATIC)

Viitorul industriei și a domeniului digital a devenit subiectul principal pe agenda celei de-a zecea ediție a forumului Moldova ICT Summit. Evenimentul va fi dedicat transformării digitale, iar invitații vor discuta despre cele mai recente tendințe, oportunități și soluții IT, care pot fi valorificate în beneficiul dezvoltării mediului de afaceri, fortificării altor sectoare ale economiei și societății în general, dar și a digitalizării serviciilor publice.

Evenimentul se va desfășura pe  23 septembrie 2021 și va putea fi  va putea fi urmărit online, începând cu ora 09:30, pe pagina Moldova ICT Summit în rețeaua de socializare Facebook și pe site-ul de transmisiuni live www.privesc.eu

 

Agenda ediției„Moldova ICT Summit: The Future of Digital” este disponibilă aici.

Organizatori: Asociația Națională  a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Tekwill, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ)

Parteneri guvernamentali: Agenția de Investiții din Moldova

Parteneri de dezvoltare: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suedia

Parteneri internaționali: Digital Europe, Euro ISPA, WITSA

Sponsori: Orange, Moldcell, DAAC System Integrator




More
STORIES

Shopping cart0
There are no products in the cart!
0