Programul ”ISTQB Certified Tester” reprezintă o calificare internațională a abilităților și cunoștințelor de testare software. Este cel mai cunoscut certificat în rândul software testerilor dar și cel mai apreciat de către companiile IT.
Din 2018 Tekwill este unicul centru acreditat din Republica Moldova unde profesioniștii QA pot obține această certificare, iar în urma nenumăratelor solicitări de a organiza un curs pregătitor pentru trecerea cu brio a examenului, Tekwill Academy vine cu vești bune!
Lansăm cursul ISTQB Exam Preparation pentru cei care doresc să fie siguri că vor obține Foundation Level Certification. Cursul va avea o perioadă de 27 ore și vine să instruiască inginerii QA pentru certificarea abilităților și cunoștințelor acestora.
Timp de 3 ani, Tekwill Academy a organizat peste 150 de examene ISTQB și a colectat feedback de la fiecare participant pentru a afla care au fost provocările pe care le-au întâlnit. Astfel, știind barierele cu care se ciocnesc aceștia, programul cursului a fost elaborat și orientat spre susținerea examenului cu brio.
Cursul se va desfășura la data de 19 octombrie, online
Pentru detalii despre curs accesați Linkul
Programul cursului
Lecția 1.
- Bazele testării – Introducere.
- Obiectivele și importanța testării.
- Definiția de bug, defect, eroare și failure.
- Detect flow.
- Conceptul de acoperire de testare (Test Coverage).
- Descrierea și aplicarea principiilor de testare.
Lecția 2.
- Procesul de testare.
- Produse de lucru de testare.
- Planificarea, monitorizarea, controlul și analiza testelor.
- Test Design.
- Punerea în aplicare a testului, executarea testului, finalizarea testului.
- Trasabilitatea și psihologia testării.
Lecția 3.
- Introducere în ciclul de viață a dezvoltării software.
- Testarea pe durata unui ciclu de viață.
- Secvențial: Model Waterfall, V-Model, W-Model. Modele incrementale și iterative.
- Verificare vs validare.
Lecția 4.
- Agile Software Development Model. Ce este Agile? Agile Manifesto. Scrum.
Lecția 5.
- Introducere în nivelurile de testare
- Testarea componentelor, integration testing, testarea sistemului, acceptance testing.
Lecția 6.
- Tipuri de teste. Descrierea și obiectivele tipurilor de teste.
- Testarea funcțională, nefuncțională, White-box, Black-box
- Testarea legată de schimbare: regresie, confirmare (re-test).
- Testarea de întreținere.
Lecția 7.
- Bazele testarii statice.
- Beneficiile testării statice.
- Diferențele dintre testarea statică și dinamică.
Lecția 8.
- Procesul de revizuire (Review Process).
- Roluri și responsabilități în revizuirea formală.
- Tipuri de revizuire. Aplicații și tehnici de revizuire. Factori de succes pentru recenzii.
Lecția 7.
- Bazele testarii statice.
- Beneficiile testării statice.
- Diferențele dintre testarea statică și dinamică.
Lecția 8.
- Procesul de revizuire (Review Process).
- Roluri și responsabilități în revizuirea formală.
- Tipuri de revizuire. Aplicații și tehnici de revizuire. Factori de succes pentru recenzii.
Lecție 13.
- Introducere în managementul testării
- Test Organization: Independent testing
- Sarcinile unui Test Manager și Tester.
- Planificarea testelor și tehnicilor de estimare a acestora.
Lecție 14.
- Documentele planului de testare.
- Strategia de testare. Criterii de intrare și ieșire. Test Design.
- Elementele de bază ale scrierii Test Case-urilor
Lecție 15.
- Punerea în aplicare a testului, pregătirea datelor de testare, executarea testului, monitorizarea și controlul acestuia.
- Valorile utilizate în testare.
- Test closure. Configuration management
Lecție 16.
- Managementul Riscurilor. Riscurile proiectului și ale produsului.
- Identificarea, evaluarea, reducerea riscurilor.
- Testarea bazată pe risc și calitatea produselor.
Lecție 17.
- Gestionarea defectelor. Cum se scrie un defect. Ciclul de viață a unui Defect – stări și fluxuri. Prioritate și severitate.
- Incident Report
Lecția 18.
- Introducere în instrumentele suport pentru testare. Considerații ale instrumentelor de testare.
- Clasificarea instrumentelor de testare
- Beneficiile și riscurile automatizării testelor.
- Utilizarea eficientă a instrumentelor și produselor de testare standard al acestei industrii.