Întreb pentru un prieten #6: Cum calmăm bătăile inimii la un interviu? Ce fac dacă întârzii?
Interviurile de angajare se lasă mereu cu o ușoară panică înainte. Ce vorbim, cum ne comportăm, cum potolim inima? E o enigmă pe care astăzi o descoperim.
Întrebăm pentru un prieten pe Alina Scutaru, Recruitment Manager la isd, cum are loc reprofilarea în IT, diverse aspecte ale procesului de recrutare și cum ne batem cu emoțiile?
Pregătește un carnețel pentru notițe, o să ai nevoie.
1.În cadrul interviurilor de angajare uneori primim cerința de a ne prezenta sau de a povesti introductiv câteva lucruri despre noi, același lucru te rog și pe tine acum: Prezintă-te în câteva cuvinte.
Mie îmi spune Alina, sunt în domeniu de recrutare în IT de aproape 5 ani.
Am avut un starting point diferit de acest domeniu. Inițial mi-am făcut studiile la jurnalism și ca orice tânăr jurnalist visam la o carieră având această poziție. Am lucrat la radio o perioadă, în paralel eram într-un domeniu mai artistic, faceam parte dintr-un showballet. Aveam concerte, diverse competiții peste hotarele țării. Respectiv, îți dai seama că eram cu totul din altă direcție, altă viață.
Ceea ce îmi doream eu de fapt, era să-mi găsesc un job care să mă definească. Motto-ul de care mă conduc este : “Să îți găsești pasiunea și să te lași condus de ea”.
Atunci eram în căutarea acestei pasiuni, respectiv nu știam ce îmi doresc să fac, dar știam că vreau să fiu într-un domeniu inovativ, într-o atmosferă foarte caldă în care poți să te dezvolți, să vii cu idei, să te manifești și să creezi. Și uite că am găsit aceste lucruri în IT.
Pe moment nu știam cum să tranzitez în această direcție, dar cu perseverență și prin faptul că nu m-am lăsat bătută de micile obstacole care îmi veneau în cale, am reușit să mă inițiez și să ajung într-o companie, să acumulez experiență și acum să mă ocup cu ceea ce îmi aduce plăcere și ceea ce pot numi pasiunea mea.
2.Cum a fost această tranziție dintr-un domeniu mai creativ spre IT?
Nu a fost deloc ușor. Țin minte că am avut o perioadă de un an- doi de cotitură, de încercare și a altor domenii. Atunci când încă nu știi ce vrei să faci, e foarte complicat să găsești un job care să te reprezinte.
Nu a fost ușor și pentru că am trecut prin multe provocări și încercări mai puțin plăcute, dar s-a meritat.
3.Din podcastul TechWoman Talks am descoperit că ai un trecut profesional în domeniul jurnalistic și că ai efectuat multe interviuri. Este acesta un avantaj pentru procesul de recrutare? Să poți să adresezi întrebările cuvenite?
Orice experiență din trecut m-a ajutat și mă ajută în continuare.
În jurnalism am învățat cum să punem întrebări corecte, care este specificul întrebărilor deschise sau celor închise, de ce nu trebuie să oferim întrebări sugestive, cum putem lăsa posibilitatea de manifestare a respondentului și cum formulăm întrebarea pentru a avea acest teritoriu de manifestare.
Aceste competențe m-au ajutat foarte mult la nivel de încredere, comunicare, structurare a discuției. Alte experiențe m-au ajutat să mă adaptez după temperamentul persoanei intervievate, să îi ofer o atmosferă caldă și deschisă spre colaborare.
4.Contrar situației tale, cum altfel te poți pregăti sau însuși pentru a ajunge până la poziție de Recruiter?
Aici contează foarte mult abilitățile soft pe care le ai. Spre exemplu pentru un recruiter este important să fie sociabil și să înțeleagă dacă este o persoană căreia îi place să ofere energie.
De asemenea este important să fii empatic, să poți simți omul, să îi oferi libertate și confort pentru a se exprima.
Este recomandată perseverența, rezistența la stres, motivația spre rezultat cât și de proces și dacă te regăsești prin aceste aspecte, atunci cu siguranță o să faci față.
Există diverse oportunități, stagii de practică, angajatori care optează pentru candidați începători, cursuri ( un exemplu este Recruitment & HR în IT, marca Tekwill Academy).
În Recruiting te poți reprofila, sunt anumite lucruri pe care le poți învăța din mers, dar este important ca să te potrivești după temperament și să te regăsești în acest domeniu.
5. Cum evaluezi cultura unui candidat și cum depistezi că acesta este un culture fit cu compania ce o reprezinți?
Orice companie are setul său de valori și principii de care se conduce și care definesc cultura sa. Atunci când analizăm oamenii la un interviu, încercăm să vedem dacă candidatul rezonează cu valorile date și dacă împărtășește aceleași principii.
Aceste aspecte pot fi remarcate din povestiri, din experiențele trecute, din felul cum gândește și care sunt aspirațiile de viitor.
Este important să rezoneze și cu cultura echipei pentru că ulterior este benefic să se simtă bine în cadrul echipei cu care va colabora.
Nu este deloc ușor, dar este esențial dacă ne dorim să avem oameni fericiți și care au posibilitatea să se dezvolte în cadrul companiei.
6. Tot în podcast ai povestit cât e de important acest învățat din mers în domeniul IT. Întrebarea este: Un începător cu o mare dorință de a învăța sau un profesionist de Upper Level?
Hmmm, uite aici foarte mult depinde de situație.
Sunt proiecte sau clienți care au un specific al domeniului de a angaja seniori sau persoane deja cu experiență. În această situație nu prea avem posibilitatea să “ne alintăm“ ci conform cerințelor să găsim candidații cuveniți.
Contrar acestei situații, alte companii au și luxul dar și strategia de a dezvolta persoanele conform necesităților proprii. Acest lucru aduce o valoare destul de considerabilă.
Dacă angajezi o persoană destul de ambițioasă, cu potențial, care are deja anumite abilități interumane și tot ce îți rămâne este să îi dezvolți hard skills, atunci poți modela această personalitate și să o dezvolți în direcția necesară companiei.
7. Ce cântărește mai mult: soft skills sau hard skills?
Nu cred că unele le exclud pe celelalte. O persoană cu hard skills fără cele soft, este una care poate o să fie eficientă, o să facă față, dar compania o să se trezească cu un om toxic și ulterior poate să renunțe la colaborarea cu el.
Dacă sunt soft skills fără cele hard, poate să fie o persoană faină și care îți face atmosferă plăcută dar nu face față cerințelor necesare pentru poziția ce o ocupă.
8. Nu este secret pentru nimeni că ești mentoră în cadrul cursului HR în IT, să mai scoatem un pic din culisele acestui curs, ce este candidate experience și cum poate influența imaginea unei companii?
Candidate Experience este un aspect la care acum mai toate companiile tind să atragă atenția.
Experiența candidatului în procesul de a cunoaște compania sau din cadrul primei interacțiuni cu compania, e unul dintre elementele care ne aduc sau nu succes.
Acest fenomen ține de toate interacțiunile cu compania, atât directe cât și indirecte. Fie că a văzut logo-ul companiei pe un element de merchandise, fie că a auzit de companie de la un coleg sau a văzut vreun anunț și i-a trezit careva reacții. Toate emoțiile asociate cu aceste evenimente sunt experiența candidatului.
Ulterior mai avem și starea acestuia la interviu, cum s-a simțit pe parcurs sau după interviu și întreg procesul de recrutare.
Fiecare dintre cele menționate sunt importante pentru companie indiferent dacă va fi sau nu acceptat candidatul, indiferent dacă aceste va recomanda sau nu compania reprezentativă, pentru că în esența toate reprezintă un marketing bun dar și vorbește mult despre cultura angajaților.
Asigurarea unei experiențe frumoase este targetul de bază al recruiterilor.
9.Care sunt cele mai provocatoare aspecte din acest domeniu?
Ah… Vreau să-ți spun că din ceea ce am observat fiecare an vine cu anumite provocări. Și uite de la an la an, vine o provocare mai masivă cu care ne confruntăm.
Inițial oamenii erau foarte reticenți să cunoască companiile sau să meargă la interviuri și era foarte greu să recrutezi. Atunci era o cerere foarte mare, erau foarte multe poziții actuale, însă pe piață nu erau atât de mulți specialiști calificați. Recruterii doreau să obțină aceiași oameni și noi ne “băteam” câte 5 companii pentru un om.
Respectiv era o provocare destul de mare să recrutezi după care s-a mai schimbat un pic situația, oamenii au început să mai meargă la interviuri, au intrat în esență și au văzut ce oportunități sunt.
Ulterior a venit peste noi pandemia, unele activități s-au stopat, nu aveam posibilitatea să ne desfășurăm activitatea cum o făceam anterior.
Mai mulți oameni au devenit accesibili pe piață și era mai ușor deja să îi găsești dar deja provocarea era cum să-i apreciezi corect, pentru că ei mergând la un interviu, două, trei, deja învață cum să răspundă la întrebări corect, cum să se mai eschiveze sau cum să se vândă mai bine. Challenge-ul era de fapt să vezi care sunt aptitudinile candidaților.
După care au urmat creșterile bruște de salarii care au fost pentru noi un pic un șoc până s-a ameliorat situația.
Acum, se resimt efectele crizei globale și a reducerilor de personal care le urmărim nu doar la noi în țară dar și în întreaga lume. Proiecte și oportunități sunt mult mai puține față de un an în urmă iar companiile acum depun eforturi mult mai mari ca sa mentina oamenii buni, asigure echipele cu proiecte și să mențină oamenii engaged.
Fiecare an are provocările sale, dar ce mă bucură este că acestea sunt de fapt niște experiențe destul de frumoase din care învățăm și care ne dezvoltă foarte mult.
Nici nu am timp să mă plictisesc, totul mă ține în tonus și e foarte interesant.
10. O să ducem discuția un pic din perspectiva candidaților, prin urmare... Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care candidații le fac în timpul interviului și cum aceștia le pot evita?
Una dintre greșelile pe care le-am observat este faptul că anumiți candidați nu iau foarte în serios interviurile și asta de fapt, cred eu că nu este strategia cea mai bună. Chiar dacă acum nu sunt interesați de această oportunitate, lucrurile ar putea să se schimbe peste jumătate de an sau un an și atunci când avem o atitudine mai indiferentă la interviu, ulterior oricum o să analizeze prin prisma primei impresii.
Da, acum poate nu ești foarte interesat însă, ulterior hiring manager sau recruiterul se poate regăsi în compania la care ai visat foarte mult și atunci deja această primă impresie nu prinde prea bine.
Eu cred că dacă ai acceptat să participi la un interviu atunci trebuie mereu să tinzi să lași o impresie bună.
Un alt moment este că oamenii nu-și cunosc valoarea și își subestimează anumite succese sau rezultate pe care le-au obținut și acest lucru este trist. Mie mi-ar place ca oamenii să poată să vorbească liber despre succesele sale și despre realizările sale și să nu se intimideze pentru că este munca lor și efortul lor depus și e foarte fain.
Ne confruntăm și cu supraaprecierea dar ea oricum se identifică ulterior. Desigur că nu prinde prea bine, că nu iese nici compania dar nici candidatul în câștig și se mai creează și o reputație mai puțin admirabilă.
11. De cele mai multe ori este apreciată pasiunea și dorința de a fi angajat în cadrul companiei, însă, dacă sunt o persoană mai introvertă cum putem demonstra interesul și deschiderea spre o eventuală poziție?
Interacționez zilnic cu foarte multe temperamente și în domeniul IT sunt atât introverți cât și extroverți, dar acest aspect nu este un impediment sau un moment pentru care să refuzăm colaborarea cu o persoană.
Nu există candidat potrivit sau nepotrivit. Există un rol pe care îl avem și un profil căruia îi corespunde. Dacă în profilul acestui rol, după specificul echipei sau a clientului, este nevoie de un temperament mai liniștit și calculat, atunci va fi ales anume așa tip de candidat.
Dacă avem nevoie de o persoană super extrovertită nu ține că tu nu ești potrivit, așa este specificul profilului și așa candidat căutăm.
Felul cum ești te definește, este ok, nu ești bun sau rău, nu există un candidat ideal care este potrivit pentru toate companiile.
12. Cât de crucială este întârzierea la un interviu și cum procedăm dacă descoperim că nu ajungem la timp?
Întârzierea nu este un lucru bun, dar suntem oameni și pot să apară diferite momente. Atunci trebuie să fim sinceri și să tratăm totul simplu. Am sunat, am anunțat, am zis care este situația și în dependență de timp decidem dacă amânăm pe o altă zi sau totuși discutăm în aceeași zi.
Important este să se anunțe pentru că de altfel, nu este privit cu ochi buni.
Nu este recomandat nici să se vină prea devreme. 10-15 minute este acceptabil dar dacă aceste interval este întrecut, iarăși sunăm, întrebăm dacă este potrivit o prezență mai devreme. Totul se discută pentru că suntem oameni.
13. Ar trebui să ne descurajeze numărul impunător de interviuri în urma cărora nu am obținut niciun răspuns sau acesta nu este un indice după care ar trebui să ne conducem?
Oricum te descurajează, cum nu te-ai strădui. Depinde foarte mult și cum privești situația. Dacă după multă refuzuri nu încerci să înveți nimic din experiențele date atunci așa și se va întări această stare de descurajare.
E important să înțelegi ce nu a mers, ce mai trebuie de aprofundat și spre ce direcție trebuie să mergi.
Eu tot am fost la multe interviuri și am avut astfel de experiență și pot să zic că este esențial să nu renunți pentru că, în final, oricum se va ivi oportunitatea la care visezi.
Poți să ajungi oriunde îți dorești, dacă înveți din greșeli, te dezvolți și nu renunți.
13. Oferă câteva sfaturi pentru a face față emoțiilor ce ne pun piedică în cadrul interviurilor.
În primul rând să se conștientizeze că persoanele cu care se urmează a se discuta tot sunt umane. Ideea interviurilor este de a ne cunoaște, de a înțelege dacă o să te simți bine în cadrul acestui rol sau în cadrul companiei.
Sunt foarte multe ghiduri și seturi de întrebări care pot fi parcurse și cu care ne putem antrena. Să formulezi anumite gânduri sau răspunsuri la anumite teme.
Atunci când ești mai pregătit, te simți altfel. Deseori avem momente când după interviuri ne pare rău că nu ne-am completat suficient că nu am redat toată informația pe care am dorit-o și acest lucru poate fi evitat anume prin această pregătire.
Un alt moment important este să se documenteze și despre compania care urmează a fi vizitată, această documentare oferind un credit de încredere.
Și desigur, nu în ultimul rând să fii sincer și să fii tu. Interviul este o experiență și nu contează dacă va fi sau nu obținut job-ul, contează cum te vei schimba și cum vei evolua ulterior.
Noi, echipa Tekwill Academy sperăm că ulterior acestei discuții, am mai diminuat din incertitudinile pe care le ai atunci când urmează să discuți cu un recruiter.
Avem încredere în competențele ce le ai și pe care le-ai însușit alături de noi. Cum a zis și Alina, nu te da bătut, curaj și luptă pentru ceea ce visezi.
Așteptăm istoriile voastre de succes.
Tekwill Academy are un website nou și o mulțime de cursuri si evenimente gratuite care te-ar putea interesa. Explorează-le!