Skip to content
Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

PRODUSE IT PREZENTATE ÎN CADRUL „CHIȘINĂU DEMODAY”. SĂ LE CUNOAȘTEM.

July 2, 2020

De la platforme de educație și până la suport psihologic,comunitatea ITdin Moldova se ambiționează să genereze idei inovative și utile societății. Șase produse digitale, din diferite domenii, au fost prezentate comunității și potențialilor utilizatori în cadrul ediției „Chișinău DemoDay”.

Inițiativa este parte componentă a Programului Național Startup Moldova – o platformă de susținere a antreprenoriatului din țara noastră, implementată în cadrul Proiectului TEKWILL, cu susținerea USAID și Suediei. Evenimentul pune în lumina reflectoarelor antreprenorii moldoveni care gândesc inovativ. Astfel, în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului, ei au avut posibilitatea să-și prezinte produsele, să interacționeze cu potențialii utilizatori, să stabilească conexiuni cu membrii comunității, dar și să cunoască și alte produse inovative locale.
Să le cunoaștem!

Agricos – o platforma care vine cu soluții pentru agricultorii din țară de a-și comercializa și livra produsele. Marketplace-ul își propune să încorporeze o vitrină online, cu toate componentele necesare pentru comerțul electronic, suportul logistic, dar și un depozit de păstrare a produselor. Utilizatorii platformei vor avea posibilitatea să interacționeze prin intermediul unui chatbot, să pună întrebări și să obțină răspunsuri direct de la fermieri.

Gustos.life – o pagină destinată degustărilor virtuale de vin. Aceasta reprezintă un marketplace, în care degustătorul își plasează evenimentul de degustare de vin, iar participanții plătesc pentru degustație. Platforma încorporează suportul logistic, îmbutelierea și livrarea mostrelor de vinuri și un instrument de comunicare video – pentru conferințe de grup. Gustos.life conține și un software în care participanții pot aprecia degustările și pot veni cu recomandări.

Medical Tourism Review – o platformă care prezintă soluții pentru persoanele care au nevoie să călătorească peste hotare sau alte regiuni cu scopul de a beneficia de servicii medicale. Medical Tourism Review este un ghid în care pacienții caută tratamente dincolo de frontiere. Aceștia pot alege o anumită clinică, un anumit tratament sau se pot informa din recenziile pe care site-ul le găzduiește. Platforma a fost lansată în 2016, iar de atunci a adunat peste 100 de review-uri despre instituții medicale, a soluționat peste 200 de revendicări ale pacienților, a oferit informații complete pentru 300 de pachete medicale și a acumulat peste 4 mii de persoane înregistrate, din 100 de țări.

Respiro.md – Respiro.md își propune să găsească soluții pentru persoanele care au nevoie de consilierea unui psiholog. Platforma este direcționată diasporei, care din cauza barierelor precum distanța și necunoașterea limbii țării în care trăiesc, nu pot beneficia de sfaturile unui psiholog. Până în prezent, 21 de psihologi s-au înscris pe platformă și sunt pregătiți să ofere consultanță la distanță, iar webinarele organizate de Respiro.md au adunat peste 800 de vizualizări. Pentru serviciile de consiliere și ajutor psihologic, pot apela atât femei, cât și bărbați care vorbesc limba română.

Studii.md – o platformă de educație virtuală, complexă, cu conținut digital și instrumente de management al procesului educațional. Pe platformă, utilizatorii pot beneficia de agenda electronică, orarul lecțiilor, registre electronice, informații despre elevi și profesori, teme pentru acasă, subiecte video și materiale pentru lecții, etc. Studii.md conține și un istoric informațional din anii de studii precedenți, iar prin intermediul sistemului, elevii sunt informați despre procesul de învățământ. În prezent, 71 de instituții școlare sunt conectate la platformă, iar 77 de mii de utilizatori (părinți, profesori și elevi) beneficiază de serviciile platformei.

VoteMe.App – platforma reprezintă o soluție în cazul alegerilor la distanță pentru organizatori, companii, antreprenori, dar și alegeri electorale. Datorită votingului la distanță, startup-ul oferă posibilitatea angajaților întreprinderilor să-și exercite dreptul de a vota de oriunde, de la orice dispozitiv conectat la internet. Startup-ul vine cu o schimbare nu doar de tehnologie, dar a sistemul per ansamblu. Până în prezent, platforma VoteMe.App a întreținut peste 50 de procese de alegeri, din peste 11 țări.

Proiectul TEKWILL – Revoluția începe!

,,Chișinău DemoDay” este un eveniment organizat în cadrul Programului național „Startup Moldova”, implementat de ATIC prin Proiectul TEKWILL, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!” Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Details

Date:
July 2, 2020
Shopping Cart
There are no products in the cart!
0