Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

CURAJUL CELOR 1000: VIITORUL IT VA FI DECLINAT LA FEMININ

January 16, 2019

 

Curajul celor 1000: viitorul IT va fi declinat la feminin

 

Vin din diverse domenii și au vârste diferite, dar toate au luat aceeași decizie fermă – să își schimbe radical activitatea, învățând de la zero o nouă profesie. Și nu oricare, ci una a viitorului, solicitată pe piața muncii și bine plătită, dar rezervată, până nu demult, bărbaților. O „armată” din 1000 de femei, echipate cu mouse și tastatură, a declarat război stereotipurilor și este pe cale să schimbe pentru totdeauna fața domeniului IT în Moldova.

 

Faptul că femeile sunt subreprezentate în sectorul TIC este puțin spus, iar proiectele care le oferă posibilitatea de a-și revendica un loc în acest „club al bărbaților” se bucură de un enorm succes. Unde mai pui că în 2018 nici școala nu mai e cum a fost odată – în doar 15 minute pe zi, online, cu program flexibil, sute de femei studiază pentru a deveni programatoare. Este vorba despre un program de instruire implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) și sprijinul financiar al Guvernului Suediei, în cadrul Proiectului „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor”.

Irina, studentă în cadrul programului: „Sunt contabilă, dar de mult timp mă gândesc să schimb profesia și domeniul de activitate, îmi este mult mai interesant tot ce ține de Tehnologiile Informaționale. Cred că este profesia viitorului, o activitate convertibilă, iar dacă vrei să pleci mai departe, poți munci din orice colț al lumii. Am mai făcut cursuri în domeniu, dar când lucrezi full-time este greu să ții pasul. Aici îmi place pentru că acest curs durează 15 minute pe zi, dar poți să acorzi cât timp dorești, poate și câteva ore, ca să faci totul mai aprofundat. Lucrând cu normă întreaga, nu puteam acorda foarte mult timp studiilor și dezvoltării personale, dar aici este comod, poți face cursurile de acasă, singura condiție fiind că trebuie să lucrezi zilnic. Pe viitor îmi doresc să fac programare și să continui studiile, după ce închei totul aici. Mi-am propus să lucrez ca web developer chiar de anul următor, iar inițiativa de a face cursuri personalizate împreună cu unele companii IT este foarte binevenită.”

 

Participantele la program studiază pentru a deveni programatoare Front-End, una dintre cele mai solicitate profesii piața forței de muncă. Aceasta presupune activitatea de programare a interfeței site-ului sau aplicației web cu care interacționează utilizatorii. În cadrul cursului, fetele și femeile însușesc cunoștințele de bază, necesare pentru crearea unui site web sau a unei aplicații cu o structură semantică solidă. În același timp, ele învață să construiască produse care vor oferi utilizatorilor experiențe web interactive, comode și plăcute.

 

Olga, studentă în cadrul programului: „Acum că am revenit acasă, după câțiva ani petrecuți în Italia, mă gândeam să fac niște cursuri pe acest subiect. Am fost și mai motivată să vin la aceste cursuri, după ce am încheiat concediul de maternitate. În aproximativ 6 ani în care am stat acasă, am cam uitat multe lucruri. Înainte să vin la aceste instruiri, dacă cineva vorbea cu mine în termeni de specialitate, nu înțelegeam prea multe. Acum înțeleg și chiar pot explica detalii despre HTML sau JavaScript, de exemplu. Am învățat baza, chestii elementare, utile pentru viitor. Urmează să facem CSS, testare software și altele. Acum pot să scriu coduri pe care le introduc într-un anumit program și obțin ceea ce am dorit. Progresele înregistrate la aceste cursuri mă fac să fiu super mândră de mine și de tot ceea ce pot face acum. Încă sunt la o etapă incipientă, dar cu multă perseverență și continuând să studiez, făcând și practica pentru ca să implementez tot ce am învățat, mi-aș dori să fac programare pe viitor.”

 

Participantele la programul de instruire beneficiază de sesiuni online și offline în perioada octombrie 2018 – mai 2019. Pe parcursul a 6 luni, ele au sarcina de a studia online, câte minim 15 minute pe zi, pentru a acumula 8000 de puncte la cele patru cursuri din specialitate: HTML, CSS, Javascript, VueJS+ES 6. Următoarele 2 luni vor fi dedicate atelierelor practice, în cadrul cărora participantele vor studia, fiind îndrumate de mentori cu experiență. În total, vor parcurge 40 de ore de instruire practică, realizate la centrul de training. Pentru a încuraja accesul femeilor la cea mai dinamică industrie, cursurile din cadrul programului sunt oferite în mod gratuit, în limbile română și rusă.

 

Elena Boldurescu, studentă în cadrul programului: „Sunt profesoară de matematică și mi-am dorit întotdeauna să cunosc tot ce ține de domeniul IT. Anul trecut am depus actele pentru ca să fac un masterat în domeniu, pentru că mi se părea o continuare firească a studiilor mele, dar am reununțat pentru că nu îmi puteam permite să plăteasc pentru acele studii. Anunțul despre acest curs a fost o provocare pentru mine, mi-aș dori să cunosc lumea IT și sunt deschisă pentru formarea în acest domeniu al viitorului. La cursurile de matematică fac paralele cu informatica și tot ce ține de tehnologiile avansate. În activitățile noastre le demonstrez în mod practic copiilor importanța acestui domeniu și le vorbesc despre oportunitățile pe care le au în acest domeniu, pentru că IT reprezintă ziua de mâine.”

 

Cele 1000 de fete și femei din toată țara care au fost acceptate în cadrul programului, studiază în prezent prima etapă, iar pentru etapa de ateliere participantele vor fi admise în baza performanțelor atinse pe parcursul celor 6 luni de instruire online și a rezultatelor înregistrate în CV-ul automatizat. Programul are acoperire națională și este deschis tuturor fetelor și femeilor care au atins vârsta de 18 ani.

Ana Chirița, Director Executiv al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC: „În câțiva ani domeniul IT din țara noastră poate arăta altfel, dacă vom oferi șanse egale și vom insufla fetelor și femeilor încrederea că ele pot face această profesie, își pot manifesta creativitatea și pot avea cariere frumoase în domeniile tehnologice. Noi ne propunem ca un număr cât mai mare de femei și fete să îmbrățișeze o carieră în domeniul IT. Din acest motiv, am lansat și desfășurăm în parteneriat cu UN Women, Guvernul Suediei și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională programe care să susțină sau să încurajeze fetele să aleagă asemenea cariere.”

 

Lucreția Ciurea, specialistă monitorizare și evaluare în cadrul UN Women: „Asigurarea egalității de gen și abilitarea femeilor este mandatul de bază al Entității Națiunilor Unite pentru Egalitate de Gen și Abilitarea Femeilor. Și asta pentru că inegalitățile de gen încă sunt prezente în viața noastră de zi cu zi. Dacă ne uităm la situația de pe piața muncii, vedem că profesiile cele mai slab plătite sunt preponderent „feminizate” și femeile primesc salarii mai mici decât bărbații în total pe economie cu circa 13-14 procente. Pentru a diminua aceste dezechilibre am identificat, împreună cu fetele și femeile, cu partenerii de dezvoltare domeniul de activitate IT, care deschide mai multe oportunități și posibilități. Suntem siguri de faptul că, odată cu implicarea femeilor în acest domeniu, va beneficia toată societatea, dar în primul rând fetele și femeile și familiile acestora”.

 

Proiectul „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor” a fost lansat în iunie 2018, cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei și al UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor). Obiectivul principal al proiectului este promovarea egalității de gen prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor și sensibilizare asupra faptului că tehnologiile sunt instrumente ce permit crearea unei societăți în care femeile și bărbații pot contribui și participa în mod substanțial și în egală măsură. Acțiunile realizate în cadrul proiectului vin să ofere fetelor și femeilor din Moldova susținerea pentru a-și valorifica plenar potențialul și vocația și a se afirma în calitate de profesioniste, lidere sau antreprenoare.

 

Details

Date:
January 16, 2019