Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

ALEG CARIERA IT: DIANA BUCIUȘCAN, DATA PRIVACY OFFICER: „AM DESCOPERIT CĂ IT-UL ESTE INTERESANT ȘI ÎMI PLACE”

September 15, 2020 @ 2:00 pm

Industria tech continue să evolueze, iar realitatea ne arată că aproape toate organizațiile, indiferent de aria de activitate, au conexiune cu acest domeniu. Iată de ce, actualmente, IT este una dintre cele mai ofertante sfere de activitate, dacă judecăm după oportunitățile financiare și posibilitățile de creștere în carieră. Timp de mai multe decenii, IT-ul a fost asociat cu științele exacte – matematică, fizică, informatică etc. – însă noua realitate îl plasează mai aproape de cei care au studiat și alte domenii. Diana Buciușcan este o tânără care până acum câțiva ani nu avea nicio tangență cu tehnologiile informaționale. Curiozitatea însă a determinat-o să exploreze domeniul, iar astăzi muncește într-o companie internațională de profil.

Diana este specialistă în prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal. Timp de 6 ani, a reușit să învețe de la zero acest domeniu, să-l îndrăgească și să-și transforme profesia în vocație. Pentru că este un domeniu nou pe piață, a fost nevoită să descopere multe de una singură, să cerceteze mult și să învețe lucruri noi.

 

Diana Buciușcan, Data Privacy Officer, Moldcell: „Întâmplător am început să mă ocup de datele cu caracter personal, pentru că în compania în care activez, inițial, am lucrat la Serviciul Clientelă. După ce am trecut în Departamentul de Securitate, am început să aflu lucruri noi despre legislație și date cu caracter personal. Fiind un domeniu nou, era dificil să întreb de cineva, să mă ghideze cineva, ce să fac și cum să fac. Atunci am încercat singură, pas cu pas, să intru în detalii și să realizez că, de fapt, acest domeniu este foarte interesant și îmi place. A început să mă fascineze, a început să devină nu doar o profesie, dar și o pasiune de a mea.”

Ea spune că segmentul în care își exercită munca în fiecare zi reprezintă o simbioză perfectă dintre IT și domeniul juridic. Iar pentru că ambele sunt domenii curioase, pentru ea munca a devenit o plăcere, nu o necesitate sau o obligație. Din aceste considerente, Diana este convinsă că IT-ul poate fi o profesie pentru oricine este interesat de acest domeniu și vrea să contribuie la dezvoltarea industriei tehnologizate.

Diana Buciușcan, Data Privacy Officer, Moldcell: „Un specialist bun în protecția datelor cu caracter personal trebuie să poată găsi balanța în controlul datelor personale, să țină mâna pe puls în dezvoltarea tehnologică și să cunoască cum să protejeze aceste date. Este important să percepem că mediul online nu uită nimic. Orice accesare, orice postare sau căutare pe Google lasă amprente digitale. Noi trebuie să decidem care este reputația noastră nu doar în viața de zi cu zi, dar și în viața digitală vis-a-vis de datele pe care le lăsăm în mediul online.”

Diana mai spune că pe piață se simte insuficiență de profesioniști în acest domeniu, iar companiile IT din țară și de peste hotare sunt în căutare de oameni buni care să contribuie prin soluții inteligente la dezvoltarea societății și a comunității în care trăim.

Diana Buciușcan, Data Privacy Officer, Moldcell: „La etapa actuală, companiile pun accent pe prelucrarea datelor cu caracter personal și au nevoie de specialiști care știu cum corect să prelucreze aceste date, astfel încât să se conformeze cerințelor legale. În același timp, este important să înțelegem că reglementările legale sunt foarte drastice față de aceste companii, respectiv, este un domeniu care necesită un plus de efort și cunoștințe.”

Diana Buciușcan a reușit să devină profesionistă în domeniul în care activează datorită faptului să i-a plăcut IT-ul, a găsit timpul necesar pentru a se dedica acestui domeniu, a exersat mult și a avut răbdare să pună în practică tot ce a învățat.

 

DESPRE CAMPANIA #ALEGCARIERAIT

Reportajul a fost realizat în cadrul Campaniei de promovare a Carierei IT, implementată în cadrul Proiectului Tekwill de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC) cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei.

Startul campaniei a fost dat în anul 2012, având drept obiectiv să le comunice tinerilor care sunt oportunitățile și avantajele pe care le generează activitatea în domeniul IT. Campania încurajează tinerii să afle mai multe informații despre profesiile și oportunitățile din domeniul IT, demonstrând stereotipurile existente și promovând istoriile unor profesioniști care inspiră. În același timp, acțiunile se axează pe ideea că la temelia succesului și a performanței stau munca, atitudinea conștiincioasă, dedicarea și dorința de a te dezvolta încontinuu. Istoriile de succes insistă pe setarea corectă a motivațiilor: decizia de a opta pentru o carieră în IT trebuie să fie una responsabilă, bazată pe avantajele, dar și rigorile acestui domeniu.

Details

Date:
September 15, 2020
Time:
2:00 pm