„Tekwill în Fiecare Școală” este primul proiect educațional din Republica Moldova menționat vreodată în prestigioasa colecție globală HundrED „100 dintre cele mai importante și mai scalabile inovații educaționale din întreaga lume”.
Continue readingÎn incinta unui liceu din capitală a fost inaugurat un laborator Digital
Scopul proiectului este de a contribui la creșterea nivelului de competențe digitale și de a încuraja elevii liceului să fie pregătiți pentru provocările și oportunitățile aduse de viitoarele profesii.
Continue readingParticipă la „Tekwill Junior Ambassadors” – cea mai mare competiție IT din Republica Moldova!
„Tekwill în Fiecare Școală” și „Startup City Cahul” lansează cea de-a IV-a ediție a competiției „Tekwill Junior Ambassadors” dedicată elevilor și profesorilor conectați la programul „Tekwill în Fiecare…
Continue readingElevii „Tekwill în fiecare școală” premiați de către președinta țării, Maia Sandu
Elevii proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” au fost premiați de către președinta țării, Maia Sandu. Vorbim despre câștigătorii competiției internaționale de Inteligență Artificială „Intel AI Global Impact Festival”, concurs la care Moldova a participat timp de trei ani consecutivi.
Continue readingUn proiect educațional implementat în Moldova a câștigat în acest an patru premii internaționale
În cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală”, premiat internațional în acest an deja de 4 ori, elevii sunt încurajați să-și valorifice potențialul la competiții tehnologice cu renume. Iar rezultatele nu au întârziat să apară – proiectul, împreună cu elevii și profesorii săi, a câștigat numeroase premii la concursuri prestigioase. Astfel, și comunitatea internațională a recunoscut beneficiile pe care poate să le aibă „Tekwill în fiecare școală” pentru sistemul educațional din Moldova.

Iată cu ce premii internaționale a fost distins „Tekwill în fiecare școală” (TiFS) în acest an.
1. Premiul WISE 2023 (Quatar). TiFS este unul dintre cei 6 câștigători ai Premiului WISE, oferit de către Qatar Education Foundation. Din peste 400 de proiecte din 151 de țări, „Tekwill în fiecare școală” s-a remarcat și a fost apreciat pentru modul în care abordează provocările globale ale educației și pentru promovarea dezvoltării abilităților tehnologice ale elevilor și a inovației în educația din țara noastră.

2. Premiile pentru Inovație și Excelență Tehnologică Globală WITSA 2023 (Malaysia). În cadrul acestei competiții, TiFS a triumfat la categoria „e-Educație și Învățare”. Această recunoaștere subliniază angajamentul proiectului în dezvoltarea educației digitale și a învățării interactive. Competiția a avut mai multe categorii de premii, printre care și: oportunitate digitală și incluziune, orașe inteligente, creștere durabilă/economie circulară, transformarea digitală a anului, femei în tehnologie ș.a.

3. Premiul PIN 2023 pentru „Cea Mai Bună Inițiativă ITO din Republica Moldova” (România). Succesul proiectului „Tekwill în fiecare școală” a fost celebrat și la Gala Premiilor PIN 2023, un eveniment anual dedicat aprecierii firmelor, start-up-urilor inovatoare, antreprenoriatului și proiectelor durabile ale mediului academic. Acest premiu evidențiază impactul semnificativ al proiectului asupra industriei tehnologice din țara noastră și eforturile acestuia de a îmbunătăți sectorul IT din țară, prin pregătirea tinerelor generații pentru profesiile viitorului.

4. HundrED Global Collection of Innovations in Education 2024 (Finlanda). În anul 2023, TiFS a fost inclus în colecția globală HundrED, creată de HundrED – o organizație internațională non-profit care se concentrează pe identificarea și recunoașterea inițiativelor educaționale de succes din întreaga lume. Anual, aceasta selectează top 100 cele mai influente inovații și cele mai bune practici în educație. Această distincție evidențiază contribuția proiectului „Tekwill în fiecare școală” la îmbunătățirea procesului de învățare, prin intermediul practicilor educaționale inovatoare și a noilor metodologii de predare, cum ar fi „clasa inversată” și „învățarea mixtă”.

“Avem obiectivul de a conecta peste 90% dintre liceele din țară la cursurile și modulele dezvoltate, pentru că ne-am asumat o misiune pe termen lung: să valorificăm capitalul uman al Moldovei și să pregătim noile generații să facă față provocărilor socio-economice, atât la nivel național, cât și global. Fiecare premiu și distincție oferită proiectului „Tekwill în fiecare școală” contribuie la consolidarea poziției Moldovei pe harta globală a tehnologiei. Aceste recunoașteri internaționale validează angajamentul proiectului în dezvoltarea educației digitale și a profesiilor viitorului, fiind un model exemplar în transformarea învățământului în era digitală și o sursă de inspirație pentru educația globală.” - Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC.
De la inițierea proiectului, în 333 de instituții de învățământ din Moldova au fost introduse 8 cursuri extracurriculare: design grafic, programare și dezvoltare web, antreprenoriat, programarea algoritmilor în C/C++, dezvoltarea aplicațiilor mobile, inteligența emoțională în educație, video storytelling și inteligența artificială, iar în acest an, încă un curs de educație digitală va fi introdus în curricula de studiu. Aceste cursuri au permis celor peste 50.000 de elevi din țară să-și dezvolte gândirea critică, creativitatea, competențele digitale, dar și să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare interpersonală și inteligență emoțională.

Programul este dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova. Crearea cursurilor din cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală” a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat, a cetățenilor țării și a diasporei precum și a partenerilor externi de dezvoltare – USAID, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.
Premieră pentru Republica Moldova: un proiect implementat în școlile din țară a câștigat premiul internațional WISE
Premieră pentru Moldova! Programul „Tekwill în Fiecare Școală” (TiFS), implementat în instituțiile de învățământ din țara noastră, a fost distins cu prestigiosul premiu internațional WISE. Acest fapt a plasat programul în lista celor șase inițiative apreciate la nivel mondial, într-o competiție acerbă cu peste 400 de proiecte din 151 de țări. Premiat pentru modul în care abordează provocările globale în domeniul educației, „Tekwill în fiecare școală” își extinde cu succes limitele inițiale și devine un exemplu de bune practici, promovând dezvoltarea abilităților și inovația în domeniul educației.
“Tekwill în Fiecare Școală” s-a angajat să cultive o generație de profesioniști dotați cu abilități pentru a prospera în mijlocul provocărilor, modelându-și propriile căi către succes. Realizările obținute și proiectele complexe dezvoltate pentru comunitate de către elevii și profesorii noștri beneficiari, reprezintă o dovadă clară a impactului transformator pe care programul l-a avut până acum asupra sistemului de învățământ din Moldova. Suntem profund onorați să primim recunoașterea Premiilor WISE, o realizare care marchează o piatră de hotar semnificativă în progresul continuu al „Tekwill în fiecare școală”, atât la nivel național, cât și internațional. Acest premiu este o realizare comună a noastră, a tuturor – partenerilor, elevilor, profesorilor, autorităților ș.am.d.” - Ana Chirița, Directoare Proiecte Strategice, ATIC.

Oferite proiectelor care au contribuție pozitivă la dezvoltarea educației și societății, premiile Wise sunt o recunoaștere a impactului „Tekwill în fiecare școală”, care a fost creat pentru a contribui la transformarea învățământului din Republica Moldova. Fiind unul dintre cele mai ample programe educaționale din Moldova, scopul acestuia este de a oferi elevilor și profesorilor moldoveni oportunități educaționale egale determinate de nevoile pieței sectorului IT.
“Ministerul Educației și Cercetării contribuie activ la promovarea profesiilor viitorului, dar și la creșterea competențelor digitale prin inițiative la diferite niveluri de învățământ, inclusiv prin parteneriate extinse. Implementăm continuu o serie de reforme care să permită adaptarea sistemului de învățământ la noile tendințe și necesități. Suntem convinși că educația este cheia progresului, iar această recunoaștere internațională este o reconfirmare a faptului că suntem pe calea cea bună. Faptul că 50,000 de elevi au trecut prin proiectele „Tekwill în Fiecare Școală” și au deprins abilități necesare în domeniul tehnologic e un success comun, în special al Republicii Moldova. Ministerul va continua să elaboreze cele mai bune politici, să investească în tineri și în instituțiile de învățământ pentru a crește și educa generații de elevi care dețin competențele necesare zilei de astăzi.” - Dan Perciun, Ministrul Educației și Cercetării.
Parteneriat pentru transformarea educației din Moldova
În doar trei ani de la implementare, „Tekwill în Fiecare Școală” a reușit să dezvolte opt cursuri IT, iar în prezent peste 50.000 de elevi și 1.000 de cadre didactice din 333 de instituții de învățământ conectate la program, au studiat cel puțin un curs marca „Tekwill”:
- Programarea Algoritmilor în C/C++;
- Proiectare și Dezvoltare Web;
- Inteligența Artificială;
- Design Grafic;
- Video Storytelling;
- Proiectarea și Dezvoltarea
- Aplicațiilor Mobile;
- Inteligența Emoțională în Comunicare;
- Antreprenoriat.
În urma studierii cursurilor, elevii și-au dezvoltat abilități necesare pe piața muncii precum programare, dezvoltare software, AI, industria creativă, dar și abilități socio-emoționale și antreprenoriat. Proiectul este implementat de ATIC în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu sprijinul partenerilor internaționali pentru dezvoltare.

“Sunt încântat să văd că programul „Tekwill în Fiecare Școală” este recunoscut de experți internaționali prestigioși. Cu sprijinul continuu al Uniunii Europene, Tekwill în fiecare școală va ajunge la toți elevii din întreaga Moldova, extinzând astfel oportunitățile lor de carieră în această eră digitală. Uniunea Europeană acordă o atenție specială sectorului educațional din Moldova. Mai ales în 2023, în Anul European al Competențelor, UE a alocat o sumă generoasă de 25 de milioane de euro pentru a susține sectorul educației, ca parte a eforturilor sale de a crea o generație tânără echipată cu abilitățile potrivite pentru piața muncii. Tekwill în fiecare școală, cu inițiativele sale satelit, precum Laboratoarele Digitale și „Tekwill Junior Ambassadors”, sunt scheme de educație de referință care servesc cu adevărat drept exemple de succes la nivel global.” - Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
“Tekwill în Fiecare Școală este o inițiativă revoluționară pentru Moldova. Nu este deloc surprinzătoare încă o confirmare a importanței și valorii sale. Din perspectivă suedeză, apreciem în mod special că TIFS diminuează cu succes decalajul de gen în sfera competențelor digitale care, în majoritatea țărilor lumii, este în creștere. Astăzi, femeile și fetele au mai puține șanse decât bărbații să învețe cum să folosească tehnologia digitală, să programeze sau să obțină o diplomă în științe exacte și inginerești. În timp ce fiecare sector devine unul tehnologic, aceste lacune cheamă factorii de decizie politică și educatorii la acțiune. Cu sprijinul mai multor parteneri de dezvoltare, inclusiv cel al Suediei, TIFS ajută la resetarea viziunilor de gen asupra tehnologiei și la asigurarea șanselor egale pentru femei și fete.” - Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.
“Ne bucurăm mult și ne mândrim că „Tekwill în fiecare școală” a fost distins cu Premiul internațional WISE 2023. Acest succes reprezintă nu doar o recunoaștere a eforturilor noastre, ci și o celebrare a parteneriatului solid dintre PNUD și „Tekwill în fiecare școală”. Cu o viziune comună de a transforma educația din Republica Moldova, suntem dornici să continuăm să aducem inovație și oportunități în școlile din Moldova și, de ce nu, sa ne extindem pe plan regional și internațional.” - Daniela Gasparikova, Reprezentantă Rezidentă PNUD în Republica Moldova.

“Suntem cu adevărat mândri de parteneriatul de succes între USAID și Tekwill, care a avut ca scop principal echiparea noii generații cu abilitățile și cunoștințele necesare pentru a profita de oportunitățile într-o economie globală tot mai digitală. Ne-am propus să motivăm elevii să rămână în țară, să extindem sectorul IT în creștere și să sporim competitivitatea Moldovei, pentru a se integra mai bine pe piața europeană și globală. Este cu adevărat inspirațional să vedem că inițiativa „Tekwill în Fiecare Școală” și Moldova în sine sunt recunoscute pe scena internațională ca lideri în dezvoltarea forței de muncă și a educației IT, cum arată și premiul WISE obținut.” - Jeff Bryan, Director Misiune USAID Moldova.
Programul este dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova. Crearea cursurilor din cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală” a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat, a cetățenilor țării și a diasporei precum și a partenerilor externi de dezvoltare – USAID, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.
Victorie pentru Republica Moldova! Două eleve din Florești au luat locul II la concursul de aplicații mobile din Coreea de Sud!
Republica Moldova se află, pentru al doilea an consecutiv, printre premianții competiției internaționale dedicate dezvoltatorilor de aplicații mobile – „e-ICON World Contest”, care s-a desfășurat în Coreea de Sud.
Irina și Daniela Grosu, eleve la Liceul Teoretic „Miron Costin” din or. Florești, s-au clasat pe locul II, dezvoltând o aplicație mobilă care poate contribui la sporirea performanțelor academice ale elevilor. Adolescentele au studiat proiectarea și dezvoltarea aplicațiilor mobile în cadrul programului „Tekwill în Fiecare Școală”, implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.
“Experiența mea de anul trecut, când am obținut locul III, m-a motivat să mă străduiesc și mai mult. Sunt extrem de bucuroasă că, alături de coechipiera mea și de profesoara Tatiana Rotari, am reușit să ne plasăm pe locul II. Această performanță mă întărește și mai mult în hotărârea mea de a deveni, în 2024, prima elevă din Republica Moldova care va aduce acasă medalia de aur. Țin să mulțumesc enorm proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” pentru oportunitatea de a învăța domeniul care mă pasionează încă de pe băncile școlii”, spune Irina Grosu, elevă în clasa a XII-a.
“Performanțele excepționale ale elevelor noastre la competiția internațională dovedesc în mod concret impactul pe care îl generăm. Suntem deosebit de mândri de realizările lor și de devotamentul imens pe care l-au investit pentru a atinge aceste rezultate. Avem onoarea să colaborăm cu elevi extrem de talentați, care propun soluții inovatoare pentru provocările cotidiene prin intermediul tehnologiei digitale și sunt recompensați cu premii pentru angajamentul lor deosebit”, susține Ernest Bîtcă, manager de proiect „Tekwill în Fiecare Școală”.
În anul 2022, Republica Moldova a participat pentru prima dată la competiția organizată de Guvernul din Coreea de Sud, iar echipa denumită „Green Energy”, compusă din cei doi elevi – Irina Grosu și Gheorghe Manolache, a adus o realizare deosebită pentru Republica Moldova, ocupând locul III la nivel internațional cu o aplicație mobilă concepută pentru combaterea obiceiurilor alimentare nesănătoase (Poor Eating Habits). Această aplicație a fost dezvoltată cu accent pe obiectivul global al „Good Health and Well Being” și furnizează utilizatorilor o listă de sarcini zilnice pentru promovarea obiceiurilor alimentare corecte.
În prezent, 50.000 de elevi din 333 de instituții de învățământ din țară studiază cel puțin una din cele 8 profesii ale viitorului, datorită parteneriatului dintre proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Proiectul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat sub egida Tekwill, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul partenerilor externi de dezvoltare – Uniunea Europeană, Suedia, PNUD Moldova.
Două eleve din Florești vor reprezenta Republica Moldova la Concursul Internațional de Aplicații Mobile din Coreea de Sud!
Republica Moldova participă pentru al doilea an consecutiv la cea mai renumită competiție de nivel internațional dedicată dezvoltatorilor de aplicații mobile – „e-ICON World Contest”, care va avea loc în luna august curent în Coreea de Sud. La concurs participă elevi și eleve din întreaga lume, care au elaborat aplicații mobile în domeniul educațional pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite.
În anul 2022, echipa „Green Energy” formată din doi elevi – Irina Grosu și Gheorghe Manulache, a adus victorie Republicii Moldova, obținând locul III la nivel internațional cu o aplicație mobilă pentru combaterea obiceiurilor alimentare greșite (Poor Eating Habits). Aplicația a avut la bază obiectivul global „Good Health and Well Being” și le oferă utilizatorilor o listă de sarcini zilnice cu privire la obiceiurile alimentare corecte.
Irina Grosu, elevă la Liceul Teoretic „Miron Costin” din or. Florești, care a adus prima victorie pentru Republica Moldova în cadrul competiției, va participa și în anul curent la competiția din Coreea de Sud, alături de sora ei, Daniela Grosu. Elevele au studiat proiectarea și dezvoltarea aplicațiilor mobile în cadrul programului „Tekwill în Fiecare școală”, implementat în 333 instituții de învățământ din țară datorită parteneriatului cu Ministerul Educației și Cercetării.
“Aplicația noastră ajută elevii să obțină performanțe academice mai mari prin generarea unei rutine de studiu înainte de orice test sau examen. Aplicația noastră folosește metoda de revizuire. Dacă ați avut 2-4 săptămâni înainte de examen, aplicația utilizează metoda de revizuire 2, 3, 5, 7. De exemplu, dacă examenul este pe 19 septembrie, aplicația ar putea recomanda sesiuni de studiu pe 18 (ziua dinaintea examenului), 16, 13-14 (weekend-uri), 8 și 1 septembrie ca zile cruciale pentru o pregătire intensivă. În plus, aplicația oferă o varietate de sfaturi, quiz-uri și maratoane pentru a stimula implicarea elevilor și pentru a face mai distractiv procesul de studiu”, ne spun Irina și Daniela Grosu.
“Proiectul Tekwill în Fiecare Școală a reușit, în ultimii ani, să aducă mai multe victorii pe plan internațional Republicii Moldova atât în domeniile inteligenței artificiale, cât și a aplicațiilor mobile. Avem elevi talentați care reușesc să ofere soluții la problemele cotidiene prin intermediul instrumentelor digitale și să obțină premii pentru efortul pe care îl depun. Le dorim mult succes participantelor la etapa internațională a concursului”, , spune Tatiana Alexeev, manageră de proiect „Tekwill în Fiecare Școală”.
În acest an patru echipe din Republica Moldova au expediat proiecte către Comitetul juriului, iar echipa formată din cele 2 fete a fost singura din țara noastră selectată să participe la etapa finală care va avea loc în Coreea de Sud în august 2023.
Republica Moldova va participa la Concursul Internațional pentru tineri Intel AI Global Impact Festival 2023!
10 elevi și un cadru didactic vor participa la ediția din anul curent a Concursului Internațional pentru tineri Intel AI Global Impact Festival 2023, care va avea loc în luna septembrie. Tinerii din țara noastră vor prezenta în cadrul competiției mai multe proiecte de Inteligență Artificială, precum prototipul mașinii fără șofer, sistem de vizualizare computațională împotriva bacteriilor, proiect de detectare a limbajelor semnelor pentru integrarea persoanelor surde, detectarea celulelor din sângele uman. Elevii au vârstele cuprinse între 15-19 ani și sunt finaliștii Competiției Naționale „Tekwill Junior Ambassadors”.
Competiția INTEL AI Global Impact Festival este organizată anual de către INTEL și are drept scop pregătirea digitală pentru tehnologii, dar și a profesorilor din următoarea generație, de a prezenta inovația și impactul AI. În cadrul competiției, elevii dezvoltă produse și servicii, prin intermediul cărora implică domeniul inteligenței artificiale în rezolvarea problemelor din domeniul social, cultural, educațional ș.a.
“Noi am dezvoltat un program care antrenează un model de detectare a celulelor din sângele uman. Am ales acest subiect deoarece nu toate aparatele de analiză a sângelui sunt suficient de performante pentru a detecta prin imagini foto respectivele celule. Modelul poate fi folosit pentru detectarea a 4 tipuri de celule: Eozinofile, Limfocite, Monocite și Neutrofile, rezultatele analizelor fiind ulterior folosite pentru diagnosticarea pacientului. Modelul realizat de noi are o precizie de aproximativ 80%. Sperăm că vom reuși să aduce victoria acasă”, ne spun Marian Soltan și Adrian Bădan, elevi la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din mun. Chișinău
Alți doi membri ai echipei Republicii Moldova – Cristian Basoc și Nikita Moglan, elevi la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău, au dezvoltat un prototip inovator al unei mașini fără șofer.
“În prezent observăm o creștere alarmantă a numărului de accidente rutiere, de aceea ne-am propus să dezvoltăm un prototip inovator al unei mașini fără șofer. Mașina integrează tehnologii avansate de inteligență artificială, care îi permit să parcurgă distanțele într-un mod sigur și autonom. Unul dintre principalele sale avantaje constă în abilitatea de a se parca singură, și de a detecta obstacolele pe traseu, reacționând prompt și evitând coliziunile. Suntem siguri că proiectul nostru nu va trece neobservat la etapa internațională”, susțin tinerii.
“Am dezvoltat un proiect care detectează limbajul semnelor din alfabetul American Sign Language (ASL) folosind instrumente de Inteligență Artificială. Aplicația este un pas sigur către îmbunătățirea comunicării și accesibilității pentru persoanele cu dizabilități de auz, deoarece este un instrument puternic care poate ajuta la predarea și învățarea ASL, permițând mai multor persoane să învețe și să comunice prin limbajul semnelor”, ne spun Vlada Pulbere și Anastasia Panfil, eleve la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din mun. Chișinău.
“Suntem mândri că deja de doi ani tinerii noștri participă și obțin locuri câștigătoare la competiția INTEL AI Global Impact Festival, poziționând astfel Republica Moldova ca țară care contribuie la dezvoltarea domeniului inteligenței artificiale. Este a 3-a ediție în care Republica Moldova va fi reprezentată de elevi și profesori, iar Ministerul Educației și Cercetării susține și promovează tinerii talentați și le oferă oportunități de dezvoltare. Le dorim mult succes participanților”, susține Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
Republica Moldova va fi reprezentată de: Marian Soltan, Adrian Badan, Dumitru Vleju, Vlada Pulbere, Anastasia Panfil, de la Liceul Teoretic Republican „Aristotel” din mun. Chișinău; Svetlana Bespecinaia – profesoară la Liceul Teoretic „Axentii Doljnenco” or.Vulcănești și elevii Volcovici Serghei, Pavlidis Ivan din aceeași instituție; elevii Cristian Basoc, Nikita Moglan, Mihaela Untu, Ciprian Moisenco de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău.
În 2022, Moldova a fost clasată printre țările câștigătoare, fiind reprezentată de elevii Ciprian Meriacre și Daniela Balutel, de la Liceul Teoretic „Aristotel” din mun. Chișinău, Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău. Iar în 2021, un profesor din Sudul Țării, Dorin Sas, a fost primul câștigător din Republica Moldova la Competiția organizată anual de către INTEL.
În prezent, 500 de elevi urmează Cursul de Inteligență Artificială în instituțiile de învățământ din țară, prin intermediul programului „Tekwill în Fiecare Școală” implementat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.
“Tekwill in Every School” Program has been selected as 2023 WISE Awards Finalist!
On April 17th, 2023, Qatar Foundation announced the 12 finalists of the 2023 WISE Awards, an annual event that recognizes and promotes successful and innovative projects aimed at addressing global education challenges. The awards honor initiatives that demonstrate excellence in education and innovative thinking, and have a positive impact on society. The program seeks to support initiatives that tackle a wide range of educational challenges, such as improving access to education, promoting diversity and inclusion, supporting teacher development, and using technology to enhance learning.
The 12 finalists were selected by the WISE Awards pre-jury based on their innovative character, positive contribution to education, and potential for scalability and adaptability. Among the finalists is the “Tekwill in Every School” program, which is a national education project aimed at equipping every student with future-ready skills.
“Tekwill in Every School” is the most revolutionary educational project in the Republic of Moldova.” Over 50,000 students across Moldova, including those residing in remote areas, are studying the “Tekwill in Every School” program’s eight e-courses as part of their school curriculum. Beginning as early as seventh grade, these young learners gain practical knowledge and skills in future-focused fields such as coding, software development, AI, creative industries, social-emotional skills, and entrepreneurship. Currently, the program has reached 333 schools which represent 60% of all high schools in Moldova.
“The work acknowledged by the WISE Awards is important in spotlighting new possibilities offered by innovation in education, with each of the 12 2023 finalists demonstrating new and proven solutions to key education challenges within their communities and beyond.” – said Stavros N. Yiannouka, CEO of WISE – an initiative of Qatar Foundation (QF).
“The recognition of "Tekwill in Every School" as a finalist in the prestigious WISE Awards is a significant achievement for the project and the Republic of Moldova. The WISE Awards celebrate innovative educational projects from around the world that positively impact society. Out of over 500 submissions, being named a finalist is already a testament to the team’s hard work, dedication, and innovation . This recognition highlights the project's commitment to providing equitable access to digital skills training for every student in the country, and to promoting the development of essential digital skills for success in the 21st century.” – said Tatiana Alexeev, Project Manager of Tekwill in Every School Project.
Six winners will be announced in September, and they will be celebrated at the upcoming summit in Doha, taking place from November 28-29. In addition to publicity and networking opportunities, each winning project will receive $20,000 (US).
WISE was established by Qatar Foundation in 2009 under the leadership of its Chairperson, Her Highness Sheikha Moza bint Nasser. WISE is an international, multi- sectoral platform for creative, evidence-based thinking, debate, and purposeful action in education. Through the biennial summit, collaborative research and a range of ongoing programs, WISE is a global reference in new approaches to education.
Qatar Foundation for Education, Science and Community Development (QF) is a non- profit organization that supports Qatar on its journey to becoming a diversified and sustainable economy. QF strives to serve the people of Qatar and beyond by providing specialized programs across its innovation-focused ecosystem of education, research and development, and community development.
The “Tekwill in Every School” project is implemented under the Tekwill umbrella, in partnership with the Ministry of Education and Research, with the support of external development partners Sweden, the European Union Delegation to the Republic of Moldova, and UNDP Moldova. The program was also made possible with the generous support of the American people.
For more information about the WISE Awards and this year’s finalists, visit wise-qatar.org