Moldova se clasează printre țările câștigătoare la competiția “INTEL AI Global Impact Festival”!

Două echipe, formate din elevii Ciprian Meriacre și Daniela Balutel, de la Liceul Teoretic “Aristotel” din mun. Chișinău, și Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș de la Liceul Teoretic “Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău, au plasat în acest an, Republica Moldova, pe scena internațională în domeniul inteligenței artificiale, în cadrul competiției  INTEL AI Global Impact Festival.

Competiția INTEL AI Global Impact Festival este organizată anual de către INTEL și are drept scop pregătirea digitală pentru tehnologii și profesorii din următoarea generație, precum și pentru mediul academic, ecosistem și partenerii guvernamentali pentru a prezenta inovația și impactul AI. În cadrul competiției elevii dezvolta produse și servicii, prin intermediul cărora implică domeniul inteligenței artificiale în rezolvarea problemelor din domeniile social, cultural, educațional ș.a. 

În acest an, la competiția INTEL AI Global IMPACT Festival, echipele au concurat cu aproximativ 220 de elevi și profesori din 24 de țări, iar fiecare elev câștigător, va fi premiat cu 500 de dolari. 

Echipa câștigătoare de la categoria de vârstă 13-18 ani formată din elevii Ciprian Meriacre și Daniela Băluțel, ghidați de dna Marcela Papuc, profesoară de informatică, de la Liceul Teoretic Republican “Aristotel” din mun. Chișinău, au elaborat proiectul “AGROOTS: Agricultură Accesibilă” drept soluție la problema pierderilor agricole cauzate de schimbările climatice și de vremea instabilă la nivel global. În proiectul lor de inteligență artificială elevii au combinat date preluate din surse științifice  despre vreme, produse agricole și pericole climatice ce au condus la rezultate impresionante. Proiectul elevilor vine cu o precizie  de prognozare de peste 90% pentru un sezon agricol. Interfața de utilizare prietenoasă oferă acces ușor la toate datele proiectului, inclusiv prognoze meteo, prognoze de pericole climatice și recomandări de perioade prielnice pentru cultivare și recoltare.

Echipa câștigătoare de la categoria de vârstă 18+ ani formată din elevii Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș, ghidați de  dna Viorica Moglan, profesoară de informatică, s-au axat pe problema poluării mediului, în raport cu încălzirea globală și numărul exagerat de plastic utilizat pe întreg globul pământesc. Astfel, echipa de la Liceul Teoretic “Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău, au dezvoltat proiectul său Automotive Trash Detectioncare are ca scop îmbunătățirea procesului de identificarea și sortare automată a deșeurilor atât din poze și video, cât și din imagini live, în condiții și spații diverse, pe majoritatea tipurilor de deșeuri, utilizând tehnologia Computer Vision.

Menționăm că ambele echipe au obținut locuri premiante (locul I și III) la competiția națională  „Tekwill Junior Ambassadors”, organizată în aprilie 2022 de „Tekwill în Fiecare Școală”, dezvoltând soluții ecologice și agrare prin utilizarea instrumentelor oferite de Inteligența Artificială. 

Specificăm că anul precedent dl Dorin Sas, profesor de Informatică la liceul „Mihai Eminescu” din s. Slobozia Mare, r-nul Cahul, a câștigat premiul la nivel țară în cadrul aceleiași competiții INTEL AI Global Impact Festival la categoria de profesori.

Participarea echipelor din Republica Moldova a devenit posibilă datorită faptului că elevii au studiat disciplina opțională „Inteligența Artificială”, elaborată în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și aprobată de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2020, în baza Memorandumului de înțelegere semnat la data de 22 iulie 2020. Aproximativ 500 elevi din 25 instituții de învățământ, studiază în acest an academic disciplina opțională ”Inteligența Artificială în școli”. 

Ministerul Educației și Cercetării este partener al proiectului “Tekwill în Fiecare Școală”, iar prin contribuția reciprocă se contribuie la dezvoltarea unei generații de tineri mai pregătiți pentru viitor și piața muncii.  

Participarea echipelor în cadrul competiției internaționale, a fost posibilă datorită studierii profesiilor viitorului din cadrul proiectului Tekwill în Fiecare Școală implementat de Tekwill  în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și cu suportul partenerilor externi de dezvoltare USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau, European Union in the Republic of Moldova UNDP Moldova

„IT Career Expo 2022” la Tekwill – oferte de angajare, ateliere și stagii de practică în IT

În anul 2022, pe piața muncii a crescut semnificativ cererea pentru competențele IT. Conform raportului Forumului Economic Mondial, 50% dintre angajați se vor recalifica sau vor obține noi abilități în următorii trei ani, pe măsură ce tehnologia devine tot mai utilizată. În domeniul IT din Moldova, cotat drept domeniul cu cele mai mari salarii,  specialiștii sunt la mare căutare. Fie că vorbim despre profesioniști cu multă experiență, fie despre cei aflați la început de cale, studenți sau toți cei care își doresc o recalificare – acum ei pot obține un stagiu de practică sau un job în companiile IT din Moldova. Pe 24 septembrie, 20 de companii locale își vor prezenta  ofertele de angajare, dar și cele educaționale la „IT Career Expo 2022”. Este cel mai mare eveniment de orientare profesională din acest an, organizat de Tekwill, ca parte a angajamentului de a contribui la crearea de noi oportunități pentru dezvoltarea forței de muncă în IT. Până acum, peste 400 de mii de persoane din Moldova au devenit beneficiarii programelor educaționale ale Tekwill.

Ai zeci de motive să participi la „IT Career Expo 2022”. Vino să le descoperi!

  • Ateliere practice. Am pregătit 15 ateliere cu teme de actualitate tech, toate predate de specialiști IT, la care vei învăța noi tehnologii, metodologii și vei descoperi profesiile IT. Participând la aceste ateliere, vei dezvolta anumite competențe și chiar le vei putea specifica în CV-ul tău.
  • Sesiuni de orientare în carieră. Le vom oferi participanților sfaturi utile pentru a putea analiza descrierile funcțiilor vacante pe site-urile de joburi, cum să-și plieze abilitățile la cerințele joburilor, care sunt pașii ce trebuie urmați atunci când își depun CV-urile pentru un nou loc de muncă și multe altele.
  • Oportunități de muncă și practică. La eveniment vei interacționa cu programatori, ingineri și specialiști în resurse umane ce activează în peste 20 de companii IT. De asemenea, vei afla ce oferte de muncă și de stagiu au pregătit pentru tine. Te încurajăm să adresezi întrebări despre cum poți avansa în carieră și care sunt cerințele actuale de angajare.
  • Acces liber la toate activitățile. Participarea la eveniment este gratuită pentru toți cei interesați de explorarea domeniului IT, iar toate activitățile se vor desfășura într-un singur loc – la Tekwill.

Pentru înregistrare la eveniment: https://itcareerexpo2022.com/

Evenimentul este organizat de Tekwill Academy, cu susținerea financiară a Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova, prin intermediul programului „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova” și a partenerilor externi USAID Moldova, Suedia și companiilor participante.

Parteneri platinum: Orange Systems și Allied Testing

Despre Tekwill

În 2017, ATIC și partenerii săi au creat la Chișinău Centrul de Excelență al sectorului ICT din Moldova, „Tekwill”, pentru a crește competitivitatea industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei naționale. Recunoscut drept o platformă importantă dedicată progresului IT, Tekwill contribuie la  dezvoltarea economică a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT. În ultimii trei ani, centrul și-a extins activitatea și la nivel național.

5+1 motive să participi la Hackathonul AgTech

Dacă ești pasionat de tehnologiile informaționale, ai experiență în domeniul IT, agricultură, marketing și îți place să dezvolți soluții inovatoare pentru provocările curente din sectorul agricol, atunci vino la Hackathonul Agtech! Dezvoltatori IT și viitori specialiști în IT, experți în agricultură, antreprenori, experți în marketing și alți entuziaști se vor reuni în cadrul evenimentului, pentru a dezvolta soluții practice și pentru a contribui la implementarea noilor tehnologii în agricultură.

Evenimentul se va desfășura în perioada 10-12 decembrie, în regim online, și face parte din programul „AgTech Innovation Laboratory”. Acest program a fost lansat de Technovator, în parteneriat cu: Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Guvernul Suediei în cadrul proiectului „Tekwill”, maib – Moldova Agroindbank, Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație în Republica Moldova (FAO), Startup Moldova și portalul Agrobiznes.md. Programul vine să susțină accelerarea procesului de digitalizare a agriculturii, prin combinarea instrumentelor digitale în ramura agricolă, în vederea creșterii eficienței și a sporirii competitivității sectorului.

Iată 5+1 motive să participi la Hackathonul AgTech: 

#1 Dezvolți soluții inovatoare. Poate ai o idee care ar contribui la îmbunătățirea sectorului agricol sau poate ești în proces de dezvoltare a unei soluții inovatoare pentru provocările actuale din agricultură. Aici vei avea posibilitatea să înțelegi cum îți poți îmbunătăți ideea și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi, pentru ca aceasta să fie viabilă din toate punctele de vedere: comercial, sectorial, durabil etc. 

#2 Muncești în echipă. În echipă se concentrează potențialul creativ, se generează soluții noi și se îmbunătățesc cele existente, se dezvoltă noi abilități. La Hackathonul AgTech, participanții care nu fac parte dintr-o echipă, vor forma una prin intermediul unei platforme online. Totodată, dacă ai deja o echipă formată, te poți înregistra cu echipa ta! 

#3 Beneficiezi de sesiuni de mentorat, de la specialiști internaționali. Pe durata celor trei zile, echipa ta va fi ghidată în procesul de lucru de către mentori calificați, cu experiență în domeniul tehnologiilor informaționale, antreprenoriat și agricultură. În acest fel, vei însuși cunoștințe relevante și vei excela alături de echipe de specialiști în domeniu, atât din Moldova, cât și de peste hotare.

#4 Networking. Vei avea posibilitatea să cunoști alți entuziaști și experți din mediul IT și din domeniul agriculturii, antreprenori, experți în marketing. Vei avea parte de un mediu favorabil pentru a relaționa cu persoane din domeniu, cu idei și scopuri comune, care pot aduce plusvaloare ideilor tale inovatoare. Echipa pe care o creezi la Hackathon poate deveni echipa ta de afacere!

#5 Prezinți ideea în fața unui juriu calificat. Astfel, înveți să expui ideea în fața unor potențiali investitori, pentru a atrage oportunități, îți faci produsul vizibil și cunoscut, aplici în practică tehnici prin care să vinzi conceptul. Ai toate șansele ca ideea ta să fie finanțată de unul dintre membrii juriului!

#5+1 Poți accede la Acceleratorul AgTech. Echipele finaliste ale Hackathonului AgTech vor avea posibilitatea să acceadă în etapa următoare – Acceleratorul AgTech. Aici ele vor avea ocazia să își testeze ideile / produsele concepute, să colaboreze cu companii private din industria agricolă și să identifice potențialii clienți. 

Descoperă AgTech Hackathon și rezervează-ți un loc aici https://technovator.world/agtech/

Urmărește evenimentul pe Facebook și Linkedin

Startup Moldova Summit 2021: Cel mai important eveniment dedicat startupurilor și inovațiilor din țară revine într-un nou format

Comunitatea de startuperi, lideri ai ecosistemului, antreprenori, experți și investitori vor participa la Startup Moldova Summit 2021, pe 9 Decembrie – un eveniment dedicat tuturor celor interesați de ideile inovative de dezvoltare a ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova. Participanții vor avea posibilitatea să cunoască detalii din culisele ecosistemului, despre potențiale surse de finanțare, programe de accelerare, lansări de inițiative, vor beneficia de schimb de experiență, sesiuni de comunicare și dialog cu toți cei implicați în dezvoltarea antreprenoriatul la nivel național. Startup Moldova Summit 2021 este organizat de către „Startup Moldova”, cu suportul Agenției pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite (USAID) și Suediei, în cadrul proiectului Tekwill, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC).

Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, ATIC: „Startup Moldova Summit 2021 reprezintă conexiunea tuturor actorilor din ecosistemul de startupuri, oferindu-le o platformă de comunicare, interacțiune, schimb de experiență și resurse, pentru a-și putea extinde afacerile și pentru a deveni cât mai competitivi, inclusiv la nivel internațional. Pentru dezvoltarea economiei bazate pe tehnologie, vom continua să investim în ecosistemul antreprenorial, care dispune de mult potențial neexplorat, motiv pentru care vom continua să creăm oportunități, programe dedicate pentru stimularea businessului local bazat pe tehnologii și inovații.”

Startup Moldova Summit 2021 va conecta online antreprenori și startuperi din Cahul, Comrat, Bălți – regiuni care beneficiază de oportunități de dezvoltare a afacerilor bazate pe tehnologii informaționale. Invitați de peste hotare, cu experiență în dezvoltarea ideilor de afaceri inovative vor veni în fața participanților cu istorii de succes, reușite și provocări pe care le-au depășit în calea lor spre succes.

Agenda Startup Moldova Summit 2021 va include:

  • subiecte care se referă la înțelegerea ecosistemului de startupuri
  • tendințele globale și pe piața locală
  • comunitatea celor care dezvoltă idei inovative
  • modele de colaborare dintre sectorul public și cel privat
  • startupurile locale
  • cine sunt liderii ecosistemului de startupuri 
  • programe de creștere și susținere pentru antreprenori
  • evoluția și succesele regiunilor Cahul, Bălți și Comrat
  • soluțiile digitale în domeniile: AgTech, HealthTech, Fintech, PowerTech și altele.

Startup Moldova Summit 2021 va avea loc în data de 9 decembrie, în format hibrid, cu conexiune live direct din regiunile Cahul, Comrat, Bălți și Chișinău! 

Ești interesat de dezvoltarea sistemului antreprenorial din Republica Moldova?

Participă la Startup Moldova Summit 2021, abonează-te la eveniment!

Pentru a fi la curent cu toate noutățile și informațiile actualizate, accesează pagina de facebook Startup Moldova

HealthTech Demo Day: Un startup în domeniul medicinei a câștigat 5.000 de USD! Cunoaște-i soluția digitală

HealthTech Demo Day și-a desemnat câștigătorul! 3 startupuri care dezvoltă inovații în domeniul sănătății și-au prezentat soluțiile inteligente în cadrul Demo Day – un eveniment care conectează afacerile noi cu potențialii investitori, cu scopul de a obține finanțare pentru dezvoltare. Câștigătorul competiției este HeroDoc – un portal care pune la dispoziție consultații primare online și oferă posibilitatea utilizatorilor să-și aleagă individual specialistul. Demo Day se desfășoară în cadrul HealthTech Accelerator și face parte din verticala HealthTech în Moldova – o platformă care conectează diferiți actori din sfera medicală și IT, pentru a crea oportunități de dezvoltare a inovațiilor și a startupurilor din domeniu. Programul este organizat de către Startup Moldova, în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu susținerea USAID și Suediei în cadrul proiectului Tekwill, în parteneriat cu FreshBlood.

HeroDoc reprezintă o platformă care are drept scop îmbunătățirea relațiilor dintre pacienți și medici, prin eliminarea distanțelor. Aplicația oferă clienților posibilitatea de a-și alege medicul și de a beneficia de o consultație primară de la distanță. Startupul a fost desemnat câșigător în cadrul Demo Day, iar fondatorii acestuia s-au învrednicit cu un premiu în valoare de 5.000 de USD, oferiți de către proiectul Tekwill.
Alături de HeroDoc, alte două startupuri și-au prezentat ideile inovaționale, pentru a provoca interesul investitorilor din țară și de peste hotare. Este vorba despre:

Parkinson – un soft care colectează și analizează datele furnizate de clienți pentru detectarea timpurie, dar și monitorizarea bolii Parkinson – o patologie cronică degenerativă.

Babi med – o aplicație destinată părinților care au copii cu vârsta de până la 5 ani, menirea căreia este să îi ajute să monitorizeze temperatura corporală, ritmul și frecvența respiratorie a celor mici.

Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, ATIC: „Noile tehnologii și cererea în creștere pentru servicii medicale de calitate sunt principalele tendințe de pe piața globală a sănătății în următorii ani. Tocmai din acest motiv, pentru a beneficia de servicii de calitate și de o abordare individuală, susținem inițiativele de dezvoltare a medicinei prin tehnologie. Suntem la etapa când trebuie să învățăm a îmbina digitalizarea cu sectorul medical, iar noi ne dorim ca prin intermediul inovațiilor să oferim servicii cu impact considerabil în viața oamenilor. Este necesar ca Republica Moldova să se alinieze la tendințele globale privind personalizarea necesităților umane privind îmbunătățirea calității vieții și a conexiunii inovative, iar digitalizarea medicinei este un pas spre a obține aceste rezultate.”

Alexandru Corlăteanu, conferențiar universitar, USMF: „Colaborarea universității cu proiectul Tekwill ne-a oferit oportunitatea ca domeniul medical să fie mai înțeles de către reprezentanții domeniului tehnologic. Pe parcursul evenimentelor dedicate în cadrul HealtTech Hackathon și HealtTech Accelerator am muncit împreună, pentru a îmbunătăți produsele și serviciile pe care le-am creat. Ne bucurăm enorm că avem șansa de a schimba societatatea prin intermediul inovațiilor, iar sănătatea este unul dintre domeniile care poate oferi mai multe servicii calitative digitalizate pentru Republica Moldova. În cadrul proiectului, am întâlnit startupuri care dezvoltă soluții pentru diferite probleme de sănătate, idei foarte bune, care trebuie îmbunătățite și susținute, pentru a fi implementate. ”

Pe parcursul întregii perioade de dezvoltare a ideilor inovative în domeniul HealthTech, startuperii au fost ghidați de către trackeri, care i-au îndrumat, le-au oferit consultanță și monitorizare, pentru a-și îmbunătăți produsele. Printre aceștia au fost reprezentanți din ecosistemul din Kazasthan și Moldova, precum: Evgney Frolov, Aliona Rotaru, Dmitrii Albot, Gulzina Baltabaeva, Assel Seifulina, Ion Mocanu, Iulia Cozacenco.

HealthTech Demo Day este organizată de către Startup Moldova, în colaborare cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, cu susținerea USAID și Suedia, în cadrul proiectului Tekwill; parteneri: FreshBlood și SanoPass.

Cum o aplicație mobilă poate salva viața albinelor din Moldova

Apicultura este unul dintre domeniile importante pentru economia Republicii Moldova, iar valoarea exporturilor de miere este anual estimată la circa 10 milioane de dolari. Totodată, potrivit portalului europarl.europa.eu, aproape 76% din producția alimentară din Europa depinde de polenizarea albinelor. Însă lacunele din procesul de comunicare dintre agricultori și apicultori pun în pericol sănătatea și viața albinelor. Aceste cazuri sunt înregistrate în perioada când albinele sunt active și colectează polen, iar agricultorii trebuie să facă tratamente cu produse fitosanitare în câmp. 

Lipsa de comunicare afectează viața albinelor

Vitalie Jereghi este unul dintre cei peste 7000 de apicultori din Republica Moldova. Și-a fondat afacerea  acum 3 ani, iar alături de partenerul său de afaceri, îngrijesc peste  100 de familii de albine „Cea mai importantă perioadă de producere a mierii are loc în lunile aprilie-mai. Tot atunci, au loc și stropirile în masă a terenurilor cu diferite produse fitosanitare. La noi, în anul 2019, 17 familii de albine au pierit, iar altele 12 au fost puternic afectate de substanțele chimice cu care au fost stropite livezile sau plantațiile din împrejurimi. Ne-a luat ceva timp și efort  să restabilim aceste familii, însă nu ne-a reușit în totalitate. A fost o lovitură, inclusiv financiară, ce putea fi prevenită printr-o comunicare constructivă între agricultori și apicultori”, susține Vitalie Jereghi, apicultor, membru al Asociației Naționale a Apicultorilor.

Potrivit Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (anarm.md), anual, aproximativ o pătrime din populația de albine din Republica Moldova moare din cauza otrăvirilor cu produse de uz fitosanitar. Problema ar putea fi soluționată printr-o comunicare mai eficientă dintre  apicultori și fermieri, precum și prin respectarea legislației.

Aplicație web pentru o comunicare mai eficientă

Programul Startup Moldova „Digital IMPACT” al proiectului Tekwill, susținut de USAID și Suedia, care vine să încurajeze colaborarea sectorială dintre reprezentanții industriilor tradiționale și cei din IT, împreună cu proiectului USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), a susținut inițiativa Asociației Naționale a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) de a găsi o soluție pentru problema apicultorilor și a agricultorilor. Aplicația web, denumită „BeeProtect” reprezintă o platformă, prin intermediul căreia fermierii pot anunța din timp stropirile, iar apicultorii pot informa despre amplasarea stupinelor. Utilizatorii-apicultori pot vizualiza pe hartă și la ce distanță se află terenurile care vor fi stropite. În caz de intoxicări, la fel, toți utilizatorii vor fi alertați.  Aplicația web a fost creată de către experții companiei IT „RoyalMap”, iar Asociația Națională a Apicultorilor din Republica Moldova (ANARM) a coordonat și testat platforma.

 „Aplicația deține un sistem care permite trimiterea alertelor automate tuturor apicultorilor din apropiere, pe o distanță de 7 kilometri. Informația este disponibilă pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru primării, pe al cărei teritoriu au fost aplicate stropirile și sunt amplasate stupinele. Ne-am dorit să furnizăm o soluție complexă, pentru a preveni o problemă în domeniul apicol, iar implementarea ei presupune și ajustarea, și aprobarea unor legi și reglulamente în această privință.”, a menționat Eugeniu Cepoi, Director Tehnic al companiei RoyalMap SRL. 

 „Soluțiile inovatoare sunt esențiale în dezvoltarea sectoarelor economiei naționale. Ne-am propus să facilităm comunicarea dintre reprezentanții diferitor sectoare, oferindu-le alternative de progres pe termen lung. Suntem convinși că tehnologiile informaționale pot deveni un catalizator important pentru sectorul privat, motiv pentru care vom continua să sprijinim gândirea inovatoare și să punem în practică  idei ce ar putea produce un impact major asupra afacerilor locale. Iar acest fapt, pe termen lung, va contribui la dezvoltarea economiei naționale”, a menționat Ana Chirița, directoarea proiectului Tekwill.

Parteneriate pentru digitalizarea sectoarelor-cheie

„Digital IMPACT” este o platformă care vine să încurajeze colaborarea sectorială dintre reprezentanții mai multor industrii. Programul prevede cercetarea și identificarea problemelor din sectoarele strategice ale economiei naționale și își propune să ofere soluții IT reale, care ar putea avea un impact major asupra afacerilor independente. Programul se bucură de suportul partenerilor internaționali de dezvoltare.

 „Suedia susține transformarea digitală la nivel global, iar în Moldova, sprijină inovația, antreprenoriatul și sectorul TIC prin programele lansate de Proiectul TEKWILL. Astfel, Suedia contribuie la creșterea competențelor și a capacității în domeniul IT, promovând soluții inovatoare atât în sectoarele tehnice, cât și în cele non-IT. Integrarea tehnologiilor informaționale în diferite sfere ale vieții, precum și crearea de platforme alternative, poate contribui la oferirea oportunităților multiple de dezvoltare a afacerilor, la îmbunătățirea economiei și a condițiilor de viață în general în Moldova.”, a menționat Madelene Eichhorn, Manageră de proiecte, Ambasada Suediei în Moldova.

 „Programul  Startup Moldova „Digital IMPACT” contribuie la consolidarea efortului de dezvoltare a ecosistemului, condus de inovație și cunoașterea industriei tehnologice. Acest proiect face parte dintr-o colaborare public-privată mai largă, pe care USAID o susține în sectoarele-țintă, pentru a dezvolta afaceri inovatoare și a susține integrarea tehnologiile informaționale în diferite sectoare ale economiei. USAID crede în potențialul Moldovei și în capacitatea sectorului privat de implementa tehnologiile informaționale în activitatea de zi cu zi. Susținem dezvoltarea performantă a diferitor sectoare, deoarece situațiile dificile cer soluții avansate.”, a menționat Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova. 

Proiectul TEKWILL – Revoluția începe!

Starttup Moldova este parte a Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!” Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Moldova ICT Summit – un deceniu de susținere a industriei TIC din Moldova

Moldova ICT Summit este cel mai important eveniment anual dedicat industriei tehnologiilor informaționale, iar pe parcursul a 10 ediții a adunat pe aceeași scenă profesioniști în domeniu, reprezentanți ai mediului academic, de afaceri, dar și specialiști internaționali din industria IT. Platforma de dialog a oferit oportunitatea pentru mai mult de 9000 de participanți să cunoască mai bine rolul esențial al digitalizării și transformărilor, noile tendințe în domeniu, dar și posibilitățile pe care le poate genera industria, pentru a furniza soluții întregii societăți.

550 de speakeri au urcat pe scena edițiilor Moldova ICT Summit, în cadrul celor 170 de sesiuni și discuții dedicate sectorului TIC și transformării digitale a țării. Discuțiile au vizat și viitorul domeniului digital pentru Guvern, mediul de afaceri și cel academic.

Peste 100 de parteneri naționali și internaționali au susținut marele eveniment, cu scopul de a identifica direcții și strategii de creștere a potențialul tehnologic al țării, a competitivității, dar și pentru a pune în aplicare tendințele globale de ultimă generație din domeniu.

Pe parcursul anilor, au fost abordate subiecte ce țin de dezvoltarea strategică a diferitor sectoare prin intermediul TIC, au fost lansate inițiative care se referă la instrumente de creștere a eficienței instituțiilor guvernamentale în serviciile publice, oferind o platformă de dialog pentru interacțiune și parteneriate tuturor actorilor interesați de acest domeniu.

Moldova ICT Summit este un eveniment de interes și pentru oficialii responsabili de digitalizare din țară, care au participat la toate edițiile și au reiterat prioritățile de dezvoltare a sectorului IT, prezentând inițiative și programe de ascensiune a domeniului, inclusiv din perspectiva dezvoltării sectoarelor conexe. 

Moldova ICT Summit reprezintă o confirmare în plus că consolidarea industriei TIC și atragerea investițiilor în domeniu se află în topul priorităților de dezvoltare a țării pe agenda națională a autorităților, iar în fiecare an, acest eveniment de amploare a adus în fața publicului larg o agendă complexă, invitați de valoare, teme importante pentru prezentări și discuții, dar și planuri de viitor. 

Cea de-a zecea ediție a „Moldova ICT Summit: The Future of Digital” a fost organizată de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, în parteneriat cu Agenția de Investiții din Moldova, GIZ Moldova, cu susținerea Proiectului „Tekwill” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Suedia și cu sprijinul Uniunii Europene și a partenerilor privați.

Organizatori: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Tekwill, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) 

Parteneri guvernamentali: Agenția de Investiții din Moldova 

Parteneri de dezvoltare: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suedia 

Parteneri internaționali: Digital Europe, Euro ISPA, WITSA 

Sponsori: Orange, Moldcell, DAAC System Integrator

Mentors Pool Call: Ecosystem Building, Startup Support, And International Market Connection

Background

In order to reduce the gap and encourage the development of startups based on information technologies, the Republic of Moldova aligns with international trends and implements programs dedicated to growing and supporting startup businesses. 

Based on the strategic plan, one of the objectives is ensuring expertise to ecosystem actors.

Considering the intended mentorship programs and the planned support to companies to identify experts and form their future teams using the platform, based on the PwC Report related to developing the strategy of the startup ecosystem, one of the recommendations for the Start-up IT Moldova Programme is to establish a Talent Pool of experts (Mentors), which could serve as an available source of expertise both for companies’ future teams, but also for the mentorship programs as trainers/mentors. The mentors could be local, but also international.

Additionally, the existing academic R&D incubators have available professors to ensure mentorship, in order to explore students’ innovative ideas in tech-related areas (fintech, agrotech, healthtech), however, the main problem remains in the remuneration, which is limited at this moment. As such the future Start-up program could consider the possibility for a closer collaboration with the academic incubators, considering the availability of tech-related mentorship.

Building a pool of mentors with varied backgrounds and experiences is of paramount importance to create a holistic environment for startups. This pool should essentially comprise college/university alumni, experts from the relevant sectors and other industry experts, corporates with experience in the field, individuals with manufacturing and product experience, individuals with a technology background, individuals with strong legal and regulation footage, people from the financial sector with funding experience and successful entrepreneurs, who have done it all. 

Building the mentor network is one of the biggest challenges most incubators and accelerators face. Thus they are unable to build a large enough pool for the access of the startups housed in the incubator as they lack the connection and do not reach out to associations, forums and other private bodies for support.

We are launching the call to stakeholders to provide a pool of mentors from different areas and with different domains of expertise to partner with our team to boost non-tech industries assimilation of technological innovation and support cross-industry collaboration based on vertical synergies such as FinTech, WineTech, AgTech, MedTech, Lifestyle, Data sciences, IoT, e-Commerce, to develop a matching system of connections between startups and other startups, experts and investors and ensure a startup club to exchange experiences and contacts with International exposure

Because mentors and mentees interact in a variety of different ways that go beyond subject expertise, so it is vital that the pool is wide enough to provide a good match.

The awarding will be conducted through an open selection procedure in two stages (Pre-application and Full Application). The selection process is designed according to the principles of merit, transparency, equality and rational use of funds, by launching at least two calls, one each year.

For additional information on the eligible and non-eligible expenses, application process and Project Application Documentation, please access the Digital IMPACT: Innovation Challenge Awards Manual. See manual.

The Awarding will be conducted through an open selection procedure in two stages (Pre-application and Full Application). The selection process is designed according to the principles of merit, transparency, equality, and rational use of funds, by launching at least two calls, one each year.

The applications should be submitted at the following link until November 19: 

https://forms.gle/28bRbGVcptvnuKRz5

Contact person: Irina Covriga, Ecosystem builder Manager, Startup Moldova community@startupmoldova.digital and Cristina Bocsanean, Project Assistant, Startup Moldova, office@startupmoldova.digital .

Call for Experts: Ecosystem Building, Startup Support, and International Market Connection

Startup Moldova and ATIC are launching an Expert call: to build the ecosystem capacity, support disruptive startups, connect them to international markets, and create seed funding opportunities.

We are looking for mentors and experts from different areas and with different domains of expertise to partner with our team to Boost non-tech industries assimilation of technological innovation and support cross-industry collaboration based on vertical synergies such as FinTech, WineTech, AgTech, MedTech, Lifestyle, Data sciences, IoT, e-Commerce, to develop a matching system of connections between startups and other startups, experts and investors and ensure a startup club to exchange experiences and contacts with International exposure. Also, to:

  • Provide funding towards entrepreneurs who innovate to support local businesses
  • Provide funding towards entrepreneurs that develop ideas with global potential
  • Provide funding opportunities for cross industry collaboration activities.

This mentorship program is an opportunity for the personal and professional development of upcoming leaders in the field of culture. It aims at promoting mentorship as a way of lifelong learning, knowledge, and experience exchange between an established professional – the mentor, and an emerging professional – the mentee.

By participating in this programme as a mentor you are offering support to the personal and professional development of young professionals in the field of culture from various parts of Moldova.

Mentors will also be required to:

  • Provide entrepreneurial education 
  • Provide digital literacy and entrepreneurial education for non IT 
  • Digital transformation for non Its
  • Bring in real-life problems into entrepreneurial education.

For additional information on the eligible and non-eligible expenses, application process and Project Application Documentation, please access the Digital IMPACT: Innovation Challenge Awards Manual. See manual.

The Awarding will be conducted through an open selection procedure in two stages (Pre-application and Full Application). The selection process is designed according to the principles of merit, transparency, equality and rational use of funds, by launching at least two calls, one each year.

The applications should be submitted at the following link until November 19:

https://forms.gle/UW2GXTYCYo9uTJcDA

Contact person: Irina Covriga, Entrepreneurship Support Manager, Startup Moldova community@startupmoldova.digital and Cristina Bocsanean, Project Assistant, Startup Moldova, office@startupmoldova.digital .

Zeci de profesioniste în IT invitate la „Tech Women Summit 2021”. Să le cunoaștem!

Cea de-a doua ediție a „Tech Women Summit 2021” aduce în fața publicului larg prezentări și discursuri cu subiecte inovatoare, oportunități pentru dezvoltarea unei cariere în IT, sesiuni de informare privind ultimele tendințe din domeniu, dar și istorii de succes ale profesionistelor care muncesc în industria IT. Speakerele evenimentului vor împărtăși experiențe și opinii care ar putea motiva odată în plus fetele și femeile interesate de domeniul tehnologiilor informațională să exploreze noi oportunități și să se dezvolte în această direcție. Invitatele speciale sunt profesioniste care activează în mediul privat, misiuni diplomatice, companii internaționale în domeniul financiar-bancar, dar și corporații. „Tech Women Summit 2021” va avea loc în data de 12 noiembrie în format hibrid și va putea fi urmărit și online. Evenimentul este organizat în cadrul proiectelor „Tekwill” și „Tech Women Moldova”, cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suediei, UN Women, dar și a partenerilor privați.

Vă invităm să cunoașteți speakerele „Tech Women Summit 2021”:

  • Dr. Mariana Dahan, PhD CEO of WIN Foundation, former World Bank official, member of UNDESA Expert Group. Și-a început cariera în industria telecomunicațiilor în 1998. După ce a lucrat pentru operatori de telefonie mobilă în țări dezvoltate și în curs de dezvoltare, a lansat cartea despre impactul noilor tehnologii asupra creșterii economice și a dezvoltării sociale. Deține doctoratul la ESCP Europe Business School și Paris II University of France. Înainte de a se alătura Grupului Băncii Mondiale, a fost cercetător la MIT Sloan School of Management din SUA.
  • Ana Chirița este directoare Proiecte Strategice în cadrul Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). Are peste 10 ani de experiență în domeniul TIC și management, perioadă în care a muncit cu organizații internaționale, donatori și instituții guvernamentale. Inițiativele pe care le gestionează au scopul de a produce impact și de a fortifica încrederea în industria TIC din Moldova. Din 2010, dezvoltă și conduce cu succes proiecte și programe în valoare de peste 2 milioane USD/an, gestionând și implicând în același timp aproximativ 25 de profesioniști în domeniu.
  • Elena Mutruc este Customer Success Manager la Pentalog. Are o experiență de de lucru de 15 ani în industria IT. În cadrul companiei, este responsabilă de dezvoltarea și implementarea strategiei de creștere unitară, care vizează creșterea organică, creșterea veniturilor și anticiparea nevoilor clienților. În anii 2017-2018 a fost membru al Consiliului de Administrație al Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC). Participă activ la întâlnirile și evenimentele organizate de către comunitatea femeilor în IT, susținând inițiativele și programele de dezvoltare dedicate fetelor și femeilor.
  • Elena Ivanova este Managing Director la Crunchyroll. Are o experiență vastă în domeniul resurselor umane și în cel al tehnologiilor informaționale. În cadrul companiei în care activează este responsabilă de comunicarea și menținerea relațiilor de încredere cu Consiliul De Administrare, partenerii de afaceri, autoritățile, de politicile de implementare și evoluție, dar și de alte activități. Este specializată în negocieri, consultanță în domeniul resurselor umane, recrutare și politici de HR. Este o profesionistă desăvârșită, deține o diplomă în economie la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. 
  • Elena Zamsa este Business Unit Manager la Cegeka. Este fondatoarea companiei DAS Solutions, specializată în Dezvoltare Software, care are peste 50 de angajați și combină știința software cu cunoștințele de optimizare și expertiza în arhitectura software. În rezultat, DAS Solutions livrează instrumente digitale care au scopul de a debloca alte oportunități de afaceri. Elena este și expert național al „ICT in Horizon2020”, cel mai mare program de cercetare și inovare al UE, având experiență în managementul proiectelor FP7 și H2020. 
  • Cristina Doros este Vicepreședinte, Director Regional Asia Centrală și Azerbaidjan la Visa. Deține expertiză vastă în domenii precum: carduri și plăți, IT, Retail Banking, strategia și managementul produselor bancare, managementul mărcii și altele. Anterior, a fost Vicepreședinte al Departamentului Carduri, IT și Plăți de la maib, fiind responsabilă de gestionarea P&L, managementul produselor, probleme de securitate cu cardul, dar și sisteme internaționale de plăți.
  • Elena Rusu este Head of Project Delivery Management la Endava. În cadrul companiei gestionează proiecte grandioase, cu o echipă extinsă în Marea Britanie, Moldova și România. Este responsabilă de planificarea și supravegherea dezvoltării aplicațiilor, de la analiza sistemului până la testare și acceptare de către utilizatori. La fel, furnizează traininguri despre MS Project Plan, Prince2 Methodogy&Leadership, gestionând și analizele de afaceri pentru mai multe proiecte.
  • Larisa Tudos este Senior Business Analyst la Endava. Are o experiență de muncă de peste 18 ani în domeniul tehnologiilor informaționale, perioadă în care a avut o creștere incredibilă a carierei în cadrul companiei: de la inginer software, la analist principal de afaceri.
  • Ana-Maria Brânză este coordonatoare Programe de Mentorat pentru femei în domeniul tehnologiilor informaționale și manager de proiecte IT la Orange Systems. La fel, este Ambasador Tech Women în cadrul programului „Tech Women Moldova”, unde susține, implementează și sprijină inițiativele dedicate dezvoltării potențialului și abilităților IT în rândul fetelor și femeilor.
  • Cristina Andronic este fondatoarea BooGeek și Senior Software Developer and Team Lead at AROBS Software. La BooGeek, Cristina instruiește și antrenează persoanele interesate de domeniul IT să devină Dezvoltatori Software. La fel, este Ambasadoare Tech Women Moldova, inițiativă dedicată atragerii, susținerii și promovării femeilor în domeniul TIC.
  • Mihaela Iurașcu este fondatoarea proiectului TEKEDU. Are peste 10 ani de experiență în educație non-formală în domenii de abilitare a tinerilor, egalitate de gen și leadership prin inovație socială. Este pasionată de susținerea și abilitarea tinerelor, precum și de promovarea agendei de abilitare a fetelor și femeilor în domeniul tehnologiilor informaționale, încurajându-le să-și descopere și să-și dezvolte potențialul. 

Pentru mai multe detalii, urmărește pagina de Facebook Tech Women Moldova și pagina de Facebook a evenimentului – „Tech Women Summit 2021”

Despre Tech Women Moldova

„Tech Women Moldova” este o platformă lansată în anul 2018 cu sprijinul proiectului Tekwill, finanțat de USAID și Suedia. Inițiativa își propune să fortifice cunoștințele femeilor în tehnologie și să aducă profesioniste împreună, pentru a-și împărtăși cunoștințele, bunele practici, dar și pentru a motiva și alte fete și femei să urmeze o carieră în IT.

Începând cu 2 februarie 2021, „Tech Women Moldova” este o asociație publică, destinată atragerii, sprijinirii și promovării femeilor în domeniul TIC, pentru crearea condițiilor potrivite de participare a acestora în cea mai dinamică industrie a prezentului și viitorului.

În prezent, „Tech Women Moldova” are 16 membre active implicate în programe și evenimente dedicate fetelor și femeilor. Pentru anul 2021, asociația și-a propus să devină cea mai mare platformă pentru fete și femei din industria tech, cu accent pe evenimente, schimb de experiență și cunoștințe, programe de mentorat, conferințe motivaționale, cursuri educaționale, pentru a oferi mai multe oportunități în carieră, creștere profesională și afirmare în domeniul TIC.