Două echipe, formate din elevii Ciprian Meriacre și Daniela Balutel, de la Liceul Teoretic “Aristotel” din mun. Chișinău, și Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș de la Liceul Teoretic “Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău, au plasat în acest an, Republica Moldova, pe scena internațională în domeniul inteligenței artificiale, în cadrul competiției INTEL AI Global Impact Festival.
Competiția INTEL AI Global Impact Festival este organizată anual de către INTEL și are drept scop pregătirea digitală pentru tehnologii și profesorii din următoarea generație, precum și pentru mediul academic, ecosistem și partenerii guvernamentali pentru a prezenta inovația și impactul AI. În cadrul competiției elevii dezvolta produse și servicii, prin intermediul cărora implică domeniul inteligenței artificiale în rezolvarea problemelor din domeniile social, cultural, educațional ș.a.
În acest an, la competiția INTEL AI Global IMPACT Festival, echipele au concurat cu aproximativ 220 de elevi și profesori din 24 de țări, iar fiecare elev câștigător, va fi premiat cu 500 de dolari.
Echipa câștigătoare de la categoria de vârstă 13-18 ani formată din elevii Ciprian Meriacre și Daniela Băluțel, ghidați de dna Marcela Papuc, profesoară de informatică, de la Liceul Teoretic Republican “Aristotel” din mun. Chișinău, au elaborat proiectul “AGROOTS: Agricultură Accesibilă” drept soluție la problema pierderilor agricole cauzate de schimbările climatice și de vremea instabilă la nivel global. În proiectul lor de inteligență artificială elevii au combinat date preluate din surse științifice despre vreme, produse agricole și pericole climatice ce au condus la rezultate impresionante. Proiectul elevilor vine cu o precizie de prognozare de peste 90% pentru un sezon agricol. Interfața de utilizare prietenoasă oferă acces ușor la toate datele proiectului, inclusiv prognoze meteo, prognoze de pericole climatice și recomandări de perioade prielnice pentru cultivare și recoltare.
Echipa câștigătoare de la categoria de vârstă 18+ ani formată din elevii Eduard Balamatiuc și Daria Gheorghieș, ghidați de dna Viorica Moglan, profesoară de informatică, s-au axat pe problema poluării mediului, în raport cu încălzirea globală și numărul exagerat de plastic utilizat pe întreg globul pământesc. Astfel, echipa de la Liceul Teoretic “Iulia Hașdeu” din mun. Chișinău, au dezvoltat proiectul său „Automotive Trash Detection” care are ca scop îmbunătățirea procesului de identificarea și sortare automată a deșeurilor atât din poze și video, cât și din imagini live, în condiții și spații diverse, pe majoritatea tipurilor de deșeuri, utilizând tehnologia Computer Vision.
Menționăm că ambele echipe au obținut locuri premiante (locul I și III) la competiția națională „Tekwill Junior Ambassadors”, organizată în aprilie 2022 de „Tekwill în Fiecare Școală”, dezvoltând soluții ecologice și agrare prin utilizarea instrumentelor oferite de Inteligența Artificială.
Specificăm că anul precedent dl Dorin Sas, profesor de Informatică la liceul „Mihai Eminescu” din s. Slobozia Mare, r-nul Cahul, a câștigat premiul la nivel țară în cadrul aceleiași competiții INTEL AI Global Impact Festival la categoria de profesori.
Participarea echipelor din Republica Moldova a devenit posibilă datorită faptului că elevii au studiat disciplina opțională „Inteligența Artificială”, elaborată în cadrul proiectului „Tekwill în Fiecare Școală” și aprobată de Ministerul Educației și Cercetării în anul 2020, în baza Memorandumului de înțelegere semnat la data de 22 iulie 2020. Aproximativ 500 elevi din 25 instituții de învățământ, studiază în acest an academic disciplina opțională ”Inteligența Artificială în școli”.
Ministerul Educației și Cercetării este partener al proiectului “Tekwill în Fiecare Școală”, iar prin contribuția reciprocă se contribuie la dezvoltarea unei generații de tineri mai pregătiți pentru viitor și piața muncii.
Participarea echipelor în cadrul competiției internaționale, a fost posibilă datorită studierii profesiilor viitorului din cadrul proiectului Tekwill în Fiecare Școală implementat de Tekwill în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și cu suportul partenerilor externi de dezvoltare USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau, European Union in the Republic of Moldova UNDP Moldova