Centrul de Excelență în domeniul TIC „Tekwill” și vizita la hubul inovațional a fost pe agenda oficialilor din Germania, care au însoțit delegația Președintelui Frank-Walter Steinmeier în Republica Moldova.
Oaspeții străini care au participat la turul de prezentarea al celui mai important hub pentru comunitatea tehnologică din țară – „Tekwill”, au luat cunoștință cu ecosistemul de startup-uri din Moldova, reușitele și perspectivele antreprenorilor de afaceri bazate pe inovații, programe educaționale pentru pregătirea forței de muncă în IT și altele. La vizita oficială au participat și reprezentanți ai unor startupuri locale de succes.
Din delegația germană care a efectuat o vizită la Tekwill au făcut parte:
· Secretarul de Stat al Ministerului Federal al Economiei și Energiei, Ulrich Nussbaum;
· Șeful Departamentului Europa de Est al Ministerului Federal al Afacerilor Economice și Energiei, Andreas Neumann;
· Ofițerul de Birou în cadrul Departamentului de afaceri Economice al Biroului Președintelui Federal, Katharina Diel-Gligor;
· Șeful adjunct al misiunii Republicii Federale Germania în Republica Moldova, Ullrich Kinne
Echipa Tekwill a comunicat oaspeților germani despre industria TIC din țară, precum și despre inițiativele pe care le dezvoltă pentru a spori semnificativ perspectivele și progresul sectorului. Oficialii au apreciat programele implementate de Tekwill în dezvoltarea business-urilor bazate pe inovații, dar și faptul că Republica Moldova se aliniază trendurilor internaționale, implementând inițiative dedicate creșterii și susținerii ideilor de business prin infrastructură, consultanță, mentorat, oportunități de dezvoltare dar și experiență internațională.
Ana Chirița, Director Proiecte Strategice, ATIC; Director al Proiectului TEKWILL: „Germania este campioană în domeniul inovației și s-a remarcat dintotdeauna prin procesul excepțional de transformare a ideilor în produse. Vizita de astăzi a fost una foarte relevantă pentru noi, dar și extrem de încurajatoare. Una dintre prioritățile noastre, în cadrul TEKWILL, este să susținem crearea unui ecosistem favorabil inovării, dezvoltării de noi produse cu potențial. Din 2017 până în prezent, cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Suediei, am oferit instruire în domeniul antreprenoriatului unui număr de peste 44,159 de persoane, iar startupurile și echipele susținute de TEKWILL au reușit să atragă investiții de peste 14 mln de dolari. Aceasta demonstrează capacitatea de transformare a Proiectului și a echipei noastre. Ne propunem să plasăm țara noastră pe harta regională a inovației tehnologice și ne bucurăm mult că TEKWILL devine cartea de vizita a sectorului TIC. Tot ceea ce facem este apreciat și conform practicilor internaționale, iar prezenta delegație care a însoțit Președintele german în Republica Moldova, vine sa reconfirme aceasta”.
Proiectul TEKWILL, implementat în Republica Moldova cu susținerea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei, a devenit un actor important în crearea unui ecosistem favorabil dezvoltării startupurilor tech și inovației, prin implementarea unor programe de dezvoltare a excelenței în domeniul TIC, a forței de muncă și antreprenoriatului. Timp de 4 ani, proiectul TEKWILL a atras fonduri de peste 13 mln dolari, a desfășurat peste 865 de mii de ore de training, peste 400 de mii de oameni au beneficiat de programele sale, iar peste 43% dintre aceștia au fost fete și femei.
Programul se va desfășura în format mixt (cu prezență fizică și online) și va fi moderat de către conferențiarul universitar Serghei Mangul, șef de laborator, Departamentul de Farmacie Clinică, Școala de Farmacie, Universitatea din California de Sud, Statele Unite ale Americii.
Serghei Mangul este HealthTech Expert în cadrul verticalei lansate de Startup Moldova, tenure-track Assistant Professor în bioinformatică la Universitatea din California de Sud (USC), Facultatea de Farmacie. În ultimii doisprezece ani, Serghei Mangul și-a concentrat cercetările pe dezvoltarea metodelor de bioinformatică pentru a utiliza seturi de date clinice și biologice de mare capacitate la scară largă, pentru a înțelege mai bine biologia bolilor. În total, Serghei Mangul a publicat peste 90 de manuscrise științifice în reviste de prestigiu.
Eligibili pentru participare la program sunt cadrele științifico-didactice, studenții-doctoranzi, masteranzii, medicii-rezidenți, studenții și colaboratorii instituțiilor afiliate USMF „Nicolae Testemițanu”, cu experiență în domeniul biomedical și/sau computațional (inclusiv și specialitățile tehnice).
Durata cursului de instruire este de 6 luni (noiembrie 2021–aprilie 2022), dintre care 3 luni vor fi atribuite programului de formare propriu-zisă și 3 luni – pentru realizarea proiectelor internaționale.
Introduction to biomedical data science. Basics of data cleansing, data manipulations, and transformations using Pandas, an effective software library. Introduction to the Python-based interactive notebooks (e.g. Project Jupyter).
Effectively visualize the data using common visualization techniques (e.g. box plots, heatmaps) and novel visualization techniques (e.g Sankey plots).
Understand distributions, sampling, and perform appropriate statistical tests.
Essentials of working with remote repositories. Use git for effective version control and collaborative work.
Share the code and data to ensure the reproducibility of data analysis and visualization
Introduction to bioinformatics and computational genomics. Understand the basics of NGS sequencing and bioinformatics analysis. Cover the basics of UNIX and high-performance computing.
Understand the basics of RNA-Seq analysis. Use state of the art tools to obtain gene expressions and detect differentially expressed genes.
CV în format Europass (https://europa.eu/europass/ro)
Scrisoare de intenție (până la o pagină)
Cel puțin 2 scrisori de recomandare
Formularul de aplicare accesibil: https://forms.gle/cxEkYaQA1zuVabJW9)
Certificat(e) de confirmare a abilităților computaționale în limbajul Python (cursul recomandat – Python for Data Science https://www.coursera.org/learn/python-for-applied-data-science-ai#syllabus (se prezintă la etapa de interviu și nu constituie un element obligatoriu).
În total, vor fi selectați 15 beneficiari. Termenul limită de depunere a dosarului (în format electronic) – 15 octombrie 2021. Dosarul va fi expediat la adresa: diana.cucos@usmf.md Telefon de contact: 022 205106.
Pretendenții vor fi selectați în cadrul a 2 etape – analiza dosarelor și interviul. Persoanele selectate la prima etapă vor fi informate, prin e-mail, despre data și ora interviului.
Mai multe detalii vedeți pe: https://usmf.md/ro/noutati/bioinformatica-un-nou-trend-cercetarea-medicala
Educația prin inovație este mai aproape de elevii din sudul țării! 5 profesori din regiunea Cahul s-au învrednicit de titlul „Profesor Inovator” și au primit în dar laptopuri performante și Certificate de Excelență care confirmă cunoștințele digitale acumulate în cadrul programului de pregătire profesională. De calculatoare și Diplome de Excelență au beneficiat și ceilalți profesori care în această vară au urmat cursul de formare din cadrul programulu „Tekwill în Fiecare Școală”. Distincțiile au fost oferite în cadrul Galei „Profesor Inovator Tekwill”, organizată de către proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”, cu susținerea Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul Tehnologiilor Informaționale și ale Comunicațiilor (ATIC), Tekwill și proiectul „EU4Moldova: Startup City Cahul” și Suedia
Corina Andronic, manageră a proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”: „Cu suportul oferit de UE și Ambasada Suediei noi am avut posibilitatea să susținem proiectul atât pe partea de conținut, cât și pe cea tehnică, prin intermediul laptopurilor performante oferite în dar. Ne dorim ca tot mai mulți copii din regiunea de sud să poată cunoaște o profesie a viitorului și vă mulțumim că sunteți alături de acești tineri, susținând efortul lor de a se pregăti pentru o viitoare carieră în IT. Știm că profesorii pot schimba lumea, mișcând lucrurile în școală, în comunitate. Vom continua să oferim tot sprijinul necesar pentru a-i pregăti pentru profesiile viitorului, și de ce nu, ca să devină viitori antreprenori în domeniul digital.”
Valentin Crudu, reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării: „Suntem mândri că prin intermediul „Tekwill în Fiecare Școală” avem posibilitatea să susținem studierea educației digitale în instituțiile de învățământ general din țară. Secolul 21 este al tehnologiei, motiv pentru care procesele digitale sunt tot mai aproape de fiecare dintre noi. În același timp, cadrele didactice sunt cele care instruiesc generațiile de mâine, iar printre elevii de astăzi, poate vom avea și viitori profesori de tehnologii informaționale. Le mulțumim profesorilor pentru interesul și munca pe care o depun în susținerea și educarea generațiilor tinere.”
Orașul Cahul și în special, regiunea de sud a țării, a devenit un punct important de atracție pe harta regiunilor competitive ale țării, după lansarea proiectului inovativ „EU4Moldova: Startup City Cahul”. Aici urmează să fie ridicat un Centru de Excelență în IT, dezvoltat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia
Catalina Nilsson, manageră de program EU ICT Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei: „Susținem nu doar dezvoltarea unor profesii a viitorului, dar îi susținem și pe cei care vor contribui pe viitor la dezvoltarea țării noastre. Cadrele didactice au un rol primordial în promovarea și educarea unei generații de viitori specialiști în tehnologii informaționale, iar faptul că fac parte din programul „Tekwill în Fiecare Școală” este o motivație și pentru colegii din educație care încă nu s-au înscris la program. Majoritatea profesorilor sunt femei, iar prin propriul exemplu demonstrează elevelor că este posibil să aleagă o profesie tehnologică. Sperăm că laptopurile pe care le veți primi să vă ajute să continuați să promovați educația digitală.”
Gintautas Baranauskas, reprezentant al proiectului „EU4Moldova: Startup City Cahul”: „Educația rămâne o prioritate pentru cooperarea noastră cu Republica Moldova. În conformitate cu procesele de derulare în ceea ce ține de transformarea digitală a economiei și a societății este absolut necesar de a îmbunătăți abilitățile și competențele digitale ale tutoror cetățenilor, profesorilor și instituțiilor. O economie
digitală puternică susținută de cetățeni cu abilități digitale este vitală pentru inovare, creștere, locuri de muncă și competitivitate. Uniunea Europeană are o prezență puternică în procesul de tranformare a educației din RM prin oferirea unor inițiative și oportunități elevilor, studenților, dar și tinerilor profesioniști.”
În cadrul programului de formare, care a avut loc în această vară, profesorii din regiunile Cahul, Leova, Cantemir și Taraclia au studiat una sau mai multe din cele 6 discipline: Dezvoltare Web, Design Grafic, Antreprenoriat, Aplicații Mobile, Programare în CC și Inteligența Artificială.
În cadrul programului de formare, care a avut loc în această vară, profesorii din regiunile Cahul, Leova, Cantemir și Taraclia au studiat una sau mai multe din cele 6 discipline: Dezvoltare Web, Design Grafic, Antreprenoriat, Aplicații Mobile, Programare în CC și Inteligența Artificială.
Tatiana Alexeev, manageră de program „Tekwill în Fiecare Școală”: „Regiunea de sud face un pas înainte spre integrarea cu succes a tehnologiilor informaționale în procesul de învățare și predare, dar și de implementare a profesiilor viitorului în programul școlar. Zona de sud în acest an a înregistrat o ascensiune considerabilă. Dacă anul trecut, în raioanele Cahul, Cantemir, Leova și Taraclia am avut doar șase instituții de învățământ conectate la program, în acest an am înregistrat un interes sporit din partea școlilor, numărul lor ajungând până la 34. Pentru următorii 2 ani, ne propunem ca numărul instituțiilor conectate la programul „Tekwill în Fiecare Școală” să ajungă la 78.”
La finalul programului de pregătire profesională, cadrele didactice au realizat proiecte complexe, în care și-au demonstrat cunoștințele și abilitățile obținute.
Dorin Sas, profesor de informatică, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din satul Slobozia Mare, raionul Cahul: „În cadrul „Tekwll în Fiecare Școală” am studiat 4 cursuri. Unul dintre ele a fost Programarea în C/C++, al doilea a fost Inteligența Artificială, al treilea Proiectarea și Dezvoltarea Aplicațiilor Mobile, dar și Proiectarea și Dezvoltarea WEB. M-a motivat să aleg aceste cursuri faptul că am fost și eu student la Informatică, avem o bază în spate și am știut că îmi va fi ușor să le parcurg. Sesiunile de mentorat au fost foarte bune, mentorii – la capacitate maximă. Printre abilitățile pe care le-am învățat a fost învățarea și proiectarea mai exactă, creativitatea, gândirea critică dar și dezvoltarea competențelor digitale mai avansate.”
Andrei Miculschi, profesor de informatică la Liceul Teoretic „Ivan Vazov” din Taraclia: „La cursuri am fost instruiți de mentori care nu erau pedagogi de profesie și ei nu ne învățau prin metoda clasică, cunoscută nouă, dar ne instruiau prin metodele pe care le considerau oportune ca noi să asimilăm aceste informații. Aceste modalități noi de predare le putem aplica deja și noi la lecții. Până acum, nu am avut astfel de cursuri în cadrul liceului în care predau, instituția noastră fiind prima care le-a introdus în această regiune, pentru ca elevii să-și dezvolte abilitățile în domeniul tehnologiilor informaționale.”
„Tekwill în fiecare școală” și-a luat angajamentul că până în anul 2024, peste 90% dintre liceele din toată țară să fie membre ale comunității. Cursurile predate în cadrul acestei inițiative sunt plasatepe o platformă de eLearning – tekwill.online – care este destinată profesorilor și elevilor de liceu, iar până în prezent, aproximativ 20.000 de elevi din clasele 7-12 s-au înscris deja. Fiecare curs cuprinde 34 de lecții, ceea ce permite studierea acestora în decursul a unui an academic, iar fiecare lecție săptămânală include resurse educaționale de tip text digital, video, exerciții de simulare, teste interactive de evaluare, iar pentru promovarea este nevoie să fie elaborat și un proiect final.
Tehnică performantă și Diplome de Excelență pentru succesele obținute! 9 profesori au câștigat titlul de „Profesor Inovator Tekwill”, iar ceilalți învățători, membri ai comunității „Tekwill în Fiecare Școală” au primit Certificate de Excelență care atestă cunoștințele acumulate și laptopuri performante pentru a preda disciplinele viitorului. „Gala Profesor Inovator Tekwill” este o recunoaștere a muncii titanice, perseverenței, motivației și interesului pe care cadrele didactice le depun pentru a realiza procesul de predare la cel mai înalt nivel. „Gala Profesor Inovator Tekwill” a fost organizată de către proiectul „Tekwill în Fiecare Școală”, implementat de TEKWILL, din cadrul Asociației Naționale a Companiilor TIC (ATIC), cu susținerea financiară a partenerilor externi de dezvoltare – USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.
Profesorii din zona de centru a țării care au participat în această vară la programul de formare continuă din cadrul „Tekwill în Fiecare Școală” au fost apreciați cu diplome care confirmă abilitățile obținute, beneficiind de suport și susținere pentru a continua predarea discipinelor viitorului. Cele mai bune proiecte pe care cadrelele didactice le-au realizat la sfârșitul programului de formare, au fost prezentate întregii comunități, la evenimentul festiv. În total, 590 de profesori din 234 de școli au beneficiat de sesiunile de instruire complexă și programele de mentorat, iar ca rezultat aproximativ 20.000 de elevi, cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, vor studia unul din cele 6 cursuri opționale ale programului.
Pavel Cerbușca, profesor, Liceul Teoretic „Aristotel”, Chișinău: „În calitate de profesor de istorie, am înțeles că tehnologiile informaționale sunt necesare nu doar pentru a preda profesiile viitorului, dar și pentru a deprinde competențe digitale, care sunt necesare în activitatea zilnică. Prin intermediul programului „Tekwill în Fiecare Școală” facem o schimbare de calitate în sistemul educațional din țară. M-am implicat cu plăcere pentru a pregăti copiii să utilizeze instrumentele digitale, dar și pentru a le dezvolta competențe noi.”
Maria Cotelea, profesoară de matematică, LT „Mihail Sadoveanu" din raionul Călărași: „Am acceptat provocarea cu brațele deschise, pentru că o schimbare mai curajoasă nu am văzut în școlile din localitățile rurale. Din inițiativă proprie m-am înscris la program, iar colegii m-au susținut și s-au implicat și ei. În acest an, am participat pentru a doua oară la program, iar împreună cu elevii am realizat un logo și un site de prezentare. Tehnologiile sunt create pentru a fi însușite ușor, în timp scurt, cu dedicație și interes. Aceste valori tindem să le oferim și elevilor.”
Laptopurile performante includ programe licențiate și softuri de ultimă generație. Toate pentru a moderniza procesul de învățământ și pentru a apropia educația de tehnologie și digitalizare. Calculatoarele vor facilita accesul inclusiv pe platforma de e-learning tekwill.online, care are un conținut digital interactiv, video-uri, prezentări și teste online pentru cursuri.
Tatiana Alexeev, manageră de proiect „Tekwill în Fiecare Școală: „ În total, 390 de profesori din țară vor beneficia de laptopuri performante pentru a preda disciplinele viitorului. Scopul nostru este să oferim toate resursele ca educația digitală să fie realizată la cel mai înalt nivel, iar elevii să fie cât mai pregătiți pentru a alege ulterior o carieră în IT. Mai mult, pe parcursul întregului an de studii, cadrele didactice beneficiază și de expertiza unui mentor, fiind susținuți să integreze metode inovative de predare și învățare în clasă.”
„Tekwill în fiecare școală” își propune transformarea educației din Republica Moldova, atât prin dezvoltarea de conținut digital interactiv, cât și prin introducerea, în procesul de învățare din cadrul instituțiilor de învățământ, a noilor metodologii de predare. Iar, e termen lung, inițiativa are misiunea de a pune în valoare capitalul uman al Republicii Moldova și de a crește o generație de oameni care să creeze acasă, în Moldova, produse și servicii care să răspundă provocărilor social-economice naționale și globale.
Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC: „ Profesorii din instituțiile de învățământ general din țară sunt cei care educă și pregătesc viitorii antreprenori. Din acest motiv, le mulțumim fiecăruia dintre ei, pentru că au dat dovadă de ambiție, interes și curaj să studieze profesiile viitorului, iar apoi să le predea elevilor. După ce aproximativ 600 de cadre didactice au urmat cursurile de predare profesională, suntem convinși că interesul față de IT în rândul elevilor va crește considerabil. Mai mult, în acest an, chiar dacă este considerat unul pandemic, am reușit să deschidem 20 de laboratoare digitale în școlile din țară. Ne ambiționăm să continuăm această inițiativă și să avem astfel de cabinete în fiecare instituție de învățământ din țară.”
Digitalizarea industriilor și dezvoltarea competențelor TIC este susținută și de către autorități. Inițiativa se bucură și de sprijinul Ministerului Educației și Cercetării.
Iurie Țurcanu, prim-ministru pe digitalizare:„Inovația reprezintă motorul schimbării, iar schimbarea începe de pe băncile școlii. Într-o lume care este în permanentă schimbare, în care fiecare are nevoie de competențe digitale, educația prin inovație este cea mai sigură metodă de dezvoltare. În funcția pe care o dețin , profesorii au o responsabilitate mare: cea de a educa generații noi, de a stimula creativitatea, de la modela caractere, dar și sisteme de valori și convingeri în rândul noii generații. Mai mut, profesorii inovatori sunt cei care influnțează educația, care prin atitudinea lor reușesc să facă școala mai atractivă și să schimbe sistemul tradițional, adaptându-l la cerințele și tendințele adaptate timpului.”
Programul „Tekwill în Fiecare Școală” este implementat de proiectul TEKWILL, în cadrul Asociației Naționale a Companiilor TIC (ATIC), cu susținerea financiară a partenerilor externi de dezvoltare – USAID Moldova, Suedia, EU4Moldova și PNUD Moldova.
Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „În prezent, „Tekwill în Fiecare Școală” este un proiect național de succes, care contribuie la crearea unui climat inovativ și primitor, unde orice idee poate înflori. Cu ocazia acestei ceremonii, salutăm și celebrăm oamenii speciali care au avut viziunile și inițiativele potrivite pentru a crea conexiuni oportune între oameni, calculatoare și învățare. De asemenea, este important să promovăm egalitatea de gen în domeniul științei și tehnologiei. Susținem ideea și determinarea de a fi promotorii schimbării și setei de cunoaștere în fiecare școală.”
Scott Hocklander, șeful msiunii USAID în Moldova:„Credem cu tărie că susținerea generației tinere în dezvoltarea abilităților digitale, îi vom pregăti mai bine pentru profesiile viitorului și vom asigura acasă, în Moldova, joburile de vis de peste hotarele țării. Ne dorim să aducem oportunități de creștere și digitalizare în fiecare colț al țării, să îmbunătățim calitatea forței de muncă și să împărtășim cunoștințele și experiența în segmentul digitalizării. Este de la sine înțeles că domeniul IT crește vertiginos și toate oportunitățile cele mai bune, cele mai mari companii sunt concentrate acolo, în căutarea tinerilor inteligenți, inventivi și ambițioși.”
Boris Filipov, EU4Moldova: „Transformarea digitală este o prioritate a UE în următorii ani. Criza cu care ne-am confruntat până acum a demonstrat nemijlocit necesitatea digitalizării, în special în mediul educațional. Unul dintre obiectivele Uniunii Europene privind transformarea digitală este să crească numărul specialiștilor angajați în domeniul TIC. Acest lucru presupune dobândirea cunoștințelor digitale încă de pe băncile școlii. Suntem bucuroși că am avut posibilitatea să susținem proiectul „Tekwill în fiecare școală” și că am oferit ocazia profesorilor de a învăța și a preda multe dintre joburile viitorului.”
În luna decembrie 2021, alți 200 de profesori care fac parte din programul „Tekwill în Fiecare Școală” au beneficiat de laptopuri performante pentru a preda disciplinele opționale în școlile din țară.
„Tekwill în fiecare școală” și-a luat angajamentul că până în anul 2024, peste 90% dintre liceele din toată țară să fie membre ale comunității. Cursurile predate în cadrul acestei inițiative sunt plasate pe o platformă de eLearning – tekwill.online – care este destinată profesorilor și elevilor de liceu, iar până în prezent, peste 20.000 de elevi din clasele 7-12 s-au înscris deja. Fiecare curs cuprinde 34 de lecții, ceea ce permite studierea acestora în decursul a unui an academic, iar fiecare lecție săptămânală include resurse educaționale de tip text digital, video, exerciții de simulare, teste interactive de evaluare, iar pentru promovarea este nevoie să fie elaborat și un proiect final.
Mai multe oportunități de dezvoltarea în domeniul online pentru fetele și femeile din nordul țării. Proiectul „Women in Online Work” (WOW) se extinde în municipiul Bălți și raioanele vecine. Inițiativa își propune să instruiască și să ghideze femeile pentru ca să poată presta servicii digitale prin intermediul platformelor internaționale de angajare pentru liberi profesioniști. Programul se desfășoară în cadrul Proiectului Tekwill cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare și al Suediei.
Cea de-a treia ediție a programului „Women in Online Work (WOW)” vine cu noi oportunități și o ofertă variată de cursuri pentru 60 de fete și femei din nordul țării, în special din municipiul Bălți și raioanele Glodeni, Fălești, Drochia, Sîngerei, Rîșcani, Florești, Edinet, Briceni, Otaci.
Beneficiarele noii edițiii WOW vor putea să se specializeze în unul din domeniile: Web Design, Software Testing, Social Media Management.
Condiții pentru înscriere și participare la programul WOW Bălți:
Să fie stabilite în raza orașul Bălți și raioanele din nordul țării (inclusiv Glodeni, Fălești, Drochia, Sîngerei, Rîșcani, Florești, Edinet, Briceni, Otaci)
Să aibă competenţe şi abilități de utilizare a calculatorului
Să participe la conferința de „Ghidare și Instruire în Carieră”, desfășurată online și offline la data de 11 octombrie
Să realizeze sarcinile practice, care vor fi expediate pe mail, cu respectarea termenului limită indicat
Pe lângă cursuri tehnice pe domenii de specialitate, participantele vor participa la conferința de instruire în carieră și vor beneficia de un program de mentorat, pe parcursul cărora vor putea identifica mai ușor proiecte freelance sau job-uri full time.
Etapa I(11 octombrie) – conferință de informare, în format hibrid (offline și online), despre o carieră în domeniul IT. Pe parcursul evenimentului, participantele vor afla despre beneficiile muncii în mediul digital, dar și despre tendințele în acest domeniu.
În urma participării la conferință, doritoarele de a urma un curs în domeniul IT, vor fi invitate să susțină un test pentru a fi înscrise la una din instruirile oferite.
Etapa a II-a (octombrie – decembrie) va dura 3 luni și va cuprinde cursuri practice în unul din domeniile selectate: Web Design, Social Media Management/Google Ads, Software Testing.
Lecțiile gratuite le vor ajuta pe cele 60 de participante să-și dezvolte abilitățile tehnice și pregătirea necesare pentru specializarea aleasă.
Etapa a III-a (ianuarie-februarie) va cuprinde un program de mentorat pentru o carieră de freelancer. Participantele vor interacționa cu specialiștii din domeniul resurselor umane, care le vor oferi detalii despre modul de angajare part-time și full-time, despre regulile de urmat pentru elaborarea unui portofoliu profesional și a unui CV calitativ, despre menținerea paginilor de pe rețele sociale și platformele de angajare pentru liberii profesioniști.
Termenul limită pentru înregistrarea la programulWOW Balți este 10 octombrie 2021. Doritoarele sunt îndemnate să completeze formularul de înscriere, accesând Linkul
Despre Tekwill:
Tekwill a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele secolului 21. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile actuale de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național. Obiectivul de bază a Proiectului „Tekwill”, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale membrilor societății, dar și a potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ superior, în conformitate cu cererea de pe piața IT.
Sectorul IT este în topul priorităților naționale. Mai multe inițiative de digitalizare și dezvoltare a domeniului TIC, precum și a sectoarelor conexe, au fost prezentate la cea de-a zecea ediție a „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”. Oficialii guvernamentali prezenți la eveniment au reiterat angajamentul ferm de a implementa ample acțiuni de transformare digitală, în parteneriat cu sectorul privat, care să permită alinierea la necesitățile cetățenilor, mediului de afaceri și să fie corelate cu tendințele globale din domeniu. Totodată, propunerile înaintate de sectorul privat, care vizează principalele constrângeri și acțiunile pentru consolidarea industriei, creșterea sustenabile și atragerea investițiilor, se regăsesc și în topul priorităților, pe agenda digitală națională a autorităților.
Sergiu Gaibu, Ministru al Economiei: „Inovația digitală reprezintă un factor-cheie în transformarea proceselor economice și societății în ansamblu, contribuind la reducerea decalajului și egalarea posibilităților, atât din punct de vedere social, cât și economic. În anii care urmează, ne propunem să asigurăm un mediu de afaceri transparent și deschis, să simplificăm procesele pentru rezidenții din Parcurile IT, pentru a putea lua mai ușor decizii, inclusiv la distanță, prin tehnologii digitale. Un alt scop este să alfabetizăm populația, care să poată utiliza și consuma aceste produse tehnologice. Alături de Consiliul Economic pe lângă Prim-ministru, lucrăm la pachete foarte ample ale cadrului normativ, care sperăm să fie aprobate cât mai curând. Pe termen lung, vrem să dezvoltăm o amplă Strategie de Digitalizare, pentru că avem foarte multe obiective și reforme structurale care necesită implementare.”
Pentru perioada următoare, agenda Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova conține și completarea continuă a foii de parcurs pentru digitalizarea economiei și dezvoltarea comerțului electronic, care poate asigura tranziția spre Strategia Națională pentru Digitalizare. Foia de parcurs pentru digitalizare economiei a devenit un instrument valoros de identificare a constrângerilor și elaborare de propuneri pentru ameliorarea mediului de afaceri și promovarea inovației digitale de pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova.
Ion Lupan, șeful Secretariatului Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova: „Pentru digitalizarea proceselor dintre Guvern și business, business și consumatori, dar și pentru digitalizarea proceselor în cadrul companiilor, am dezvoltat, cu implicarea Ministerului Economiei, foaia de parcurs pentru digitalizarea economiei și comerțului electronic. Aceasta se referă la 4 compartimente majore: interacțiunea la distanță și dezvoltarea serviciilor electronice pentru business; dezvoltarea comerțului electronic și a plăților electronice; îmbunătățirea procedurilor vamale pentru exporturile online și stimularea serviciilor poștale și de curierat și atragerea platformelor internaționale de e-comerț pe teritoriul Republicii Moldova. Acesta este un instrument excelent pentru identificarea problemelor, generarea soluțiilor și promovarea rezultatelor, fiind un document viu în continuă transformare și evoluție.”
Autoritățile au anunțat și că urmează să lanseze o comunitate virtuală de afaceri din Republica Moldova – o aplicație pentru telefonul mobil, care are 4 funcționalități utile: notificarea celor mai recente schimbări regulatorii; posibilitatea de a face sondaje rapide; stabilirea raiting-ului instituțiilor de control și a celor emitente de acte permisive și raportarea abuzurilor atunci când un întreprinzător intră în contact cu un reprezentant al autorității de stat.
Totodată, reprezentanții ATIC au vorbit și despre Cartea Albă a sectorului, care prevede menționarea tuturor modificărilor și amendamentelor care ar putea să ducă la dezvoltarea continuă, la menținerea competitivității regionale, la dezvoltarea companiilor IT cu valoare adăugată în țară, dar și la menținerea capitalului uman și dezvoltarea acestuia în țară – prioritate nr.1 a dezvoltării domeniului.
Marina Bzovîi, director executiv, ATIC: „Valoarea sectorului TIC, Telecom și IT, a generat timp de o decadă 7% din PIB-ul național. „Moldova digitală în 2020” a fost un efort foarte bine punctat la momentul respectiv și a reușit să ofere o viziune de sector, de aceea cerem acum o nouă viziune pentru sectorul TIC, pentru digitalizare. Următoarea agendă pentru industria IT, cu siguranță este focusată pe viziune, vrem predictibilitate, o transformare digitală nu doar predictibilă, dar în același timp strategică, astfel încât ciclul de planificare să fie constant, sigur și vizibil pentru întreaga industrie. Agenda următoare pe transformare digitală cu siguranță ar urma să se focuseze pe sectorul ICT, care este catalizatorul tuturor sectoarelor economiei: ne referim aici la economie digitală, e-commerce, susținerea foii de parcurs pentru digitalizarea economiei și desigur că următoarele proiecte de lege care apar în acest sens.
ATIC susține dezvoltarea sectorului și acest lucru este posibil prin excluderea barierelor cu care se confruntă acest sector.”
În ultimii 11 ani, sectorul TIC din Moldova a crescut de la zero la un ecosistem dezvoltat, care poate servi drept un exemplu de succes. Un pas important în dezvoltarea domeniului au fost și programele educaționale implementate la nivel național – o condiție importantă pentru creșterea inovațiilor. Iar proiectul TEKWILL, lansat acum patru ani, a fost o platformă importantă care a venit cu know-how pentru crearea unui ecosistem favorabil startup-urilor tech, pentru implementarea unor programe de dezvoltare a excelenței în domeniul TIC, a forței de muncă și antreprenoriatului. Timp de 4 ani, proiectul TEKWILL a atras fonduri de peste 13 mln $, a desfășurat peste 865 de mii de ore de training, peste 400 de mii de oameni au beneficiat de programele sale, iar peste 43% dintre aceștia au fost fete și femei.
Ana Chirița, director Proiecte Strategice, ATIC; director al Proiectului TEKWILL: „Ce este un ecosistem IT și care sunt factorii care influențează dezvoltarea acestuia în RM? Evident, sunt acele politici guvernamentale, centrele IT sau tehnologice, platformele de inovații, sursele de finanțare, universitățile și inițiativele educaționale care ajută acest ecosistem (incubatoare, acceleratoare infrastructură etc). Chiar dacă am fost afectați de pandemie, sectorul IT a înregistrat o creștere de practic 30% anul trecut, iar astăzi, sectorul IT este cel mai competitiv sector. Progresul nu vine de la sine, progresul este ceva, care necesită a fi îmbrățișat. Atunci când vorbim de ecosistemul din Republica Moldova, putem sa menționăm mai mulți actori. Dacă vorbim de ATIC, vorbim de o serie de proiecte care determină portofoliul pe care îl livrăm, cu anumite priorități: Tekwill, YouthMakerClub, TechWomen, EU4Moldova:StrartupCityCahul. Dacă e să ne referim la Tekwill, este un proiect care a început practic 6 ani în urmă și este finanțat din sursele USAID și a Suediei. Ceea ce ne-am propus noi, este să fim cât mai naționali. Am început cu ceva foarte mic, am început cu orașul Chișinău și putem spune că, astăzi, suntem cu programe virtuale, în pofida pandemiei, la Bălți, Comrat și Cahul. Mai nou, suntem și la Tiraspol, pentru că credem că putem să identificăm și potențialul acelor regiuni.”
Cea de-a zecea ediție a „Moldova ICT Summit: The Future of Digital” este organizată de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC în parteneriat cu Agenția de Investiții din Moldova, GIZ Moldova, cu susținerea Proiectului „Tekwill” finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și Suedia și cu sprijinul Uniunii Europene și a partenerilor privați.
Organizatori: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Tekwill, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Parteneri guvernamentali: Agenția de Investiții din Moldova Parteneri de dezvoltare: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suedia Parteneri internaționali: Digital Europe, Euro ISPA, WITSA Sponsori: Orange, Moldcell, DAAC System Integrator
Domeniul TIC rămâne a fi unul prioritar pentru sectorul guvernamental. Iar adoptarea continuă a inovației tehnologice și a instrumentelor TIC, dar și integrarea acestora în domeniile strategice rămân a fi unele dintre principalele soluții pentru dezvoltarea țării.
„Moldova ICT Summit 2021:The Future of Digital” a accentuat noile direcții și strategii pentru transformarea digitală a mai multor domenii critice pentru Republica Moldova, prin aplicarea tendințelor globale, stimularea inovației digitale și atragere investițiilor.
Evenimentul a punctat modul în care Guvernul și sectorul privat pot să își unească forțele pentru ca transformarea digitală să exercite un rol esențial în restabilirea economiei, dezvoltarea culturii digitale și stimularea schimbărilor pozitive. În deschiderea evenimentului au participat liderii industriei TIC, reprezentanți ai guvernului, membri ai mediului academic, partenerii de dezvoltare, investitori, experți din țară și de peste hotare.
Iurie Țurcanu, viceprim-ministru pentru digitalizare al Republicii Moldovei: „Domeniul TIC este unul prioritar pentru sectorul guvernamental și i se va acorda o atenție sporită în următorii ani. Agenda digitală națională conține acțiuni importante de transformare digitală a sectoarelor strategice ale economiei naționale, dar și a societății. Vom îmbunătăți interacțiunea statului cu cetățenii prin servicii publice modernizate și prin procese administrative simplificate. Vrem servicii publice mai prietenoase, disponibile atât cetățenilor din țară, cât și moldovenilor din diasporă. Pentru sporirea accesibilității serviciilor electronice vom introduce noi instrumente de identitate electronică, care vor putea fi obținute de la distanță și vom lucra la recunoașterea reciprocă a certificatelor digitale. Vom susține mediul de afaceri prin implementarea de soluții digitale pentru business și prin instituirea unui cadru favorabil pentru antreprenori, adaptat la progresul tehnologic.”
Jānis Mažeiks, șeful Delegației Uniunii Europene (UE) în Republica Moldova: „Este extrem de încurajator să vedem un grup atât de vibrant, activ și companii din țară care contribuie la acest viitor prin angajarea tinerilor, asigurarea locurilor de muncă bine plătite, dezvoltarea produselor și serviciilor, care reprezintă exemple foarte pozitive pe arena internațională și care contribuie la consolidarea economiei RM. Credem că cooperarea dintre guvern și sectorul privat este cheia pentru consolidarea unor societăți inclusive și transparente. De asemenea, considerăm că într-o economie bazată pe cunoștințe, tehnologiile informaționale joacă un rol-cheie în determinarea viitorului oricărei națiuni. Prin intermediul intervențiilor Uniunii Europene, cum ar fi „EU4Business Moldova”, „EU4Moldova: Startup City Cahul” și „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, tindem să consolidăm potențialul digital și regional al RM, ajutăm autoritățile locale să ofere servicii publice online, susținem IMM-urile să devină digitale, susținem școlile să îmbrățișeze tehnologiile prin intermediul programelor de educație digitală, susținem inovațiile prin dezvoltarea proiectelor pentru startup-uri și antreprenori.”
Katarina Fried, ambasadoarea Suediei în Moldova: „În ultimele două decenii Suedia a fost un partener de încredere al Moldovei și al agendei de dezvoltare și de reformare. Am pus accentul pe inovație, digitalizare și TIC și continuăm să ne onorăm acest angajament și să susținem Moldova pe calea sa către transformarea digitală. Sectorul IT este o forță motrice pentru Moldova și sunt bucuroasă că Suedia susține mai multe proiecte, care deja au un mare impact, iar pe măsura extinderii, ajung la tot mai multe persoane, din toate orașele țării. Iar pe această cale, salut prioritățile stabilite de Guvernul Moldovei, în special cele legate de digitalizare. Suedia a dezvoltat o strategie digitală ca parte a priorităților naționale, care încurajează incluziunea, promovând abilitățile digitale și sporind inovația. Sperăm că împărtășirea experienței noastre ne poate consolida și mai mult parteneriatul.”
Scott Hocklander, șeful Misiunii USAID în Moldova: „Sectorul TIC este unul dintre sectoarele strategice pentru asistența oferită de USAID, care are un potențial enorm de dezvoltare. Doar în ultimii 6 ani, domeniul IT a cunoscut o creștere considerabilă, iar exporturile au ajuns la 258 milioane dolari în 2020, de aproape patru ori mai mult decât în 2015. În mod similar, și numărul angajaților din domeniu aproape s-a dublat, de la peste 9.000 în 2015, la peste 17.700, cât a fost înregistrat anul trecut. USAID Moldova consideră că transformarea digitală nu este doar un efort tehnic, dar, în mod crucial, este vorba și de schimbarea mentalităților. Trebuie să recunoaștem că transformarea digitală este un proces continuu al unei societăți aflate în schimbare, un proces de adaptare la noile realități. Este un proces care, pe termen lung, va păstra cele mai bune și mai strălucite minți din țară, va crește salariul mediu, va stimula economia țării și va interconecta toate sectoarele economiei, în beneficiul oamenilor.”
Thomas Foerch, manager de proiect, GIZ Moldova: „Urmărind agenda programului Guvernului Republicii Moldova, mă bucur să văd că digitalizarea și dezvoltarea domeniului TIC sunt priorități pentru autoritățile locale. Statisticile și rezultatele înregistrate de creșterea sectorului TIC din Moldova sunt într-adevăr impresionante și, cu această ocazie, felicit Guvernul RM și fiecare partener implicat pentru acest succes incredibil. Numărul companiilor internaționale care aleg Moldova pentru a-și extinde activitatea este în continuă creștere, în ciuda situației pandemice. Așadar, inspirându-ne din rezultatele excelente de până acum, să continuăm să susținem și să ne implicăm deplin în parteneriate și inițiative oportune pentru Moldova, ca să putem ține pasul cu schimbările rapide în domeniul TIC la nivel global.”
În 2020, sectorul TIC și-a reconfirmat reziliența și importanța strategică, înregistrând o creștere posibilă datorită celor aproximativ 30.000 de angajați în 2397 de companii, care au generat servicii și produse cu o valoare de export de 304 milioane $.
Veaceslav Cunev, președintele Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC: „În Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC avem 82 de companii care, în mod voluntar, constant, investesc resursele lor de timp și intelectuale în dezvoltarea sectorului, din care fac parte peste 800 de companii. Pe parcursul anilor, am avut multe provocări, dar împreună cu partenerii de dezvoltare și guvernul am reușit să creăm cel mai atractiv regim fiscal din regiune. Nu ne limităm doar la Republica Moldova, ne-am propus să fim cei mai buni și în lume. Totuși, suntem conștienți de faptul că anume capitalul uman rămâne baza pentru a ne putea dezvolta. Din acest motiv, pe parcursul anilor, am promovat și vom continua să promovăm inițiative legate de educație în instituțiile de învățământ, ATIC fiind un susținător al inițiativelor din sector.”
Ion Iordachi, director general interimar, Agenția de Investiții din Moldova: „În domeniul ICT țara noastră a făcut progrese considerabile în ultimii ani. Pe lângă faptul că a devenit cunoscută ca țara cu una dintre cele mai mari viteze la internet, sectorul ICT a înregistrat o creștere a veniturilor din vânzări, iar referitor la exporturi, a depășit chiar și exportul de vinuri. Agenția de Investiții prin mandatul său de atragere a investițiilor și promovarea exporturilor a susținut în ultimii 3 ani sectorul în diferite domenii de promovare, atât pe plan intern, cât și extern. Credem că Moldova poate să devină un hub regional prin atragerea fondurilor și a specialiștilor din țări precum cele din CSI sau Orientul Mijlociu, dar și comunitatea internațională de nomazi digitali.”
„Moldova ICT Summit 2021:The Future of Digital” continuă cu mai multe sesiuni tematice dedicate viitorului digital global, inclusiv al țării noastre, dar și despre dezvoltarea sectorului TIC și va oferi o platformă de dialog eficientă pentru actorii implicați în procesul de transformare digitală, va prezenta parteneriatele existente și le va încuraja pe cele noi, astfel încât tehnologia să furnizeze soluții pentru cele mai complexe probleme naționale.
Organizatori: Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Tekwill, Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) Parteneri guvernamentali: Agenția de Investiții din Moldova Parteneri de dezvoltare: Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suedia Parteneri internaționali: Digital Europe, Euro ISPA, WITSA Sponsori: Orange, Moldcell, DAAC System Integrator
Благодарим всех за участие в ИТ Завтраке в Гагаузии, 15-го сентября. На встрече, кроме команды Tekwill, присутствовало 15 человек, среди них представители исполнительной власти Гагаузии, преподаватели и студенты КГУ, бизнес из сферы ИТ региона, команда Dreamups IP и Startup Moldova.
Мы представляем себе подобные ИТ Завтраки, как Платформу для нетворкинга, обмена знаниями, навыками и контактами, необходимыми для достижения успеха и процветания Технологического Предпринимательства в АТО Гагаузии.
Цель этого мероприятия — помочь сообществу открывать новые возможности, делиться опытом и устанавливать связи. Мы планируем проводить их на постоянной основе, раз в месяц, и будем рады видеть Вас в качестве постоянного участника и локомотива Технологического Предпринимательства в АТО Гагаузии. Основываясь на потребностях и выраженной заинтересованности сообщества, мы планируем приглашать гостей, которые могут поделиться полезным опытом, провести мастер-классы или презентации по актуальным темам для местного сообщества. При этом, основное преимущество в том, что атмосфера встреч очень свободная и позволяет любому присутствующему легко втянуться в дискуссию, постепенно отмечая рост в данном направлении, как свой личный, так и всей нашей компании)).
ИТ завтрак в Гагаузии прошел очень продуктивно! Самое важное достижение этой встречи в том, что мы все осознали, что у нас общая цель! Люди, сообщество, идеи, ресурсы, наука и промышленность должны консолидироваться для повышения качества информационных технологий, чтобы стать Драйвером экономики! Предпринимательский сектор в сфере ИТ региона с энтузиазмом встретил запуск программ по обучению специалистов, так необходимых на рынке труда. Кроме того, поступили предложения о постоянном сотрудничестве с университетом и командой Теквилл. Намечены встречи на ближайшее время с целью запустить долгосрочное сотрудничество университет-бизнес.
Сообщество ИТ, в регионах и в республике, означает открытую и инклюзивную среду, в которой люди с разным профессиональным опытом могут получить доступ к поддержке и ресурсам для внедрения инноваций и изучения предпринимательских идей.
Члены сообщества безусловно создадут следующих единорогов или станут предпринимателями уже другого масштаба. С точки зрения регионального развития нам всем важно помочь стартапам достичь стадии роста и выйти на международные рынки.
Специальным гостем на встрече был команда Dreamups, которая рассказала про программу «Бизнес-школа в АТО Гагаузии»– это интенсивный пре-акселератор цифрового обучения и технологического предпринимательства, ориентированный на старшеклассников. В рамках этого программы старшеклассники региона научатся понимать инновации и использовать цифровые технологии в повседневной жизни. Среди них средства связи (электронная почта, группы Facebook, Slack, Viber, Telegram, Skype, Zoom) или инструменты планирования (Asana, Google Docs, Trello), или производственные инструменты / приложения (Canva, MindJet), а также приложения для повышения производительности и благополучия (Calm, Evernote, Journaling, Podcast).
Чтобы лучше усвоить эти инструменты, а также изменить образ мышления молодых людей, проект направлен на сочетание практических мероприятий, проводимых в удалённом режиме, и включает в себя взаимодействие с местными экспертами и предпринимателями, принципы группового обучения, презентаций (питчинг) и обучения на платформе Upfactory.со.
Непрерывное общение с этими молодыми людьми приоритетно, поскольку именно они будут создавать технологический бизнес в будущем и ставить Молдову на карту успешных стартапов в мире. Школа пройдет в период с 04.10 по 27.11.2021. Онлайн-формат на румынском и русском языках. Участие бесплатное для учеников из Комрата и Бельц.
Ссылка для регистрации в«Бизнес-школа в АТО Гагаузии». Мы убеждены, что для того, чтобы быть экономически конкурентоспособными в ближайшие годы, наши стартапы и новаторы должны начать внедрять и создавать революционные в отрасли технологии уже сегодня!
Sectorul TIC a ajuns la o nouă etapă de maturitate, iar rezultatele din ultimii 5 ani au demonstrat aportul semnificativ pe care l-a avut sectorul pentru dezvoltarea economiei țării. Tehnologiile au câștigat tot mai multă influență în ultimul an, iar în noua realitate, reconfigurată din cauza pandemiei COVID-19, au demonstrat că pot contribui la dezvoltarea unei economii digitale eficiente și pot asigura accesul cetățenilor la serviciile de care au nevoie.
În 2020, un an dificil pentru toată economia, sectorul IT și-a reconfirmat reziliența și importanța strategică, înregistrând o creștere, care a fost posibilă datorită celor aproximativ 30.000 de angajați în 2397 de companii, care au generat servicii și produse cu o valoare de export de 304 milioane $.
Veaceslav Cunev, președinte, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC):„Trăim într-o lume în care domeniul tehnologiilor informaționale este unul crucial și nu există nimic altceva fără IT. De aceea, mi-aș dori ca toți să conștientizeze acest lucru și să-i înțeleagă importanța. Îmi doresc să ne implicăm cu toții și să depunem eforturi pentru ca sectorul IT să fie o locomotivă a creșterii economice, care să dezvolte și celelalte industrii tradiționale ale țării. Succesele înregistrate de industria IT ne motivează pe noi, reprezentanții ATIC, să promovăm dezvoltarea sectorului și a capitalului uman necesar, competitivitatea regională a sectorului IT, să ne implicăm și mai mult pentru a susține digitalizarea la nivel național și că consolidăm ponderea PIB-ului industriei.”
Odată cu creșterea popularității sectorului IT și a integrării soluțiilor tehnice în mai multe sfere, în ultimii 5 ani, s-au majorat și veniturile, volumul exporturilor, a numărului de companii și a locurilor de muncă oferite de acestea.
Evoluția/Dezvoltarea sectorului TIC
în Republica Moldova
Numărul companiilor TIC
Număr de angajați în sectorul TIC
Venituri din prestarea serviciilor TIC (Total mii lei)
Industria IT:
Volumul exporturilor din produse/servicii TIC (mil. $)
2015
1.714
21.317
8.506.197,22
2.150.425,18
165,01
2020
2.397
30.525
15.379.792,00
7.375.921,50
304,11
Sursa: Datele Asociației Naționale a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC)
Viitorul industriei și a domeniului digital a devenit subiectul principal pe agenda celei de-a zecea ediție a forumului Moldova ICT Summit.Evenimentul va fi dedicat transformării digitale, iar invitații vor discuta despre cele mai recente tendințe, oportunități și soluții IT, care pot fi valorificate în beneficiul dezvoltării mediului de afaceri, fortificării altor sectoare ale economiei și societății în general, dar și a digitalizării serviciilor publice.
Programul ”ISTQB Certified Tester” reprezintă o calificare internațională a abilităților și cunoștințelor de testare software. Este cel mai cunoscut certificat în rândul software testerilor dar și cel mai apreciat de către companiile IT.
Din 2018 Tekwill este unicul centru acreditat din Republica Moldova unde profesioniștii QA pot obține această certificare, iar în urma nenumăratelor solicitări de a organiza un curs pregătitor pentru trecerea cu brio a examenului, Tekwill Academy vine cu vești bune!
Lansăm cursul ISTQB Exam Preparation pentru cei care doresc să fie siguri că vor obține Foundation Level Certification. Cursul va avea o perioadă de 27 ore și vine să instruiască inginerii QA pentru certificarea abilităților și cunoștințelor acestora.
Timp de 3 ani, Tekwill Academy a organizat peste 150 de examene ISTQB și a colectat feedback de la fiecare participant pentru a afla care au fost provocările pe care le-au întâlnit. Astfel, știind barierele cu care se ciocnesc aceștia, programul cursului a fost elaborat și orientat spre susținerea examenului cu brio.
Cursul se va desfășura la data de 19 octombrie, online